Business Internaţional

Pentru că nu se înţeleg cât să şteargă din datoria Greciei, liderii europeni amână summit-ul pe tema crizei

Pentru că nu se înţeleg cât să şteargă din datoria Greciei, liderii europeni amână summit-ul pe tema crizei

Autor: Alexandru Stefan Matei

11.10.2011, 11:45 731

Liderii europeni au mutat de pe 18 pe 23 octombrie summit-ul pe tema crizei datoriilor suverane din cauza opoziţiei faţă de propunerea Germaniei de a majora reducerea valorii contabile a obligaţiunilor greceşti, despre care primul-ministru luxemburghez Jean-Claude Junker a spus că ar putea fi mai mari de 60%, scrie Bloomberg.

Rugat să comenteze speculaţiile privind cărora investitorii vor pierde între 50 şi 60% din valoarea deţinerilor de titluri de stat greceşti, Junker a spus că "putem vorbi chiar şi de mai mult de atât", fără a da detalii.

Summit-ul a fost amânat în condiţiile în care Europa încearcă să închege un plan cuprinzător cu ajutorul căruia să rezolve problema datoriei supradimensionate a Greciei, care se ridică la circa 140% din PIB, şi să protejeze astfel Italia, Spania şi băncile europene.

Europa are nevoie de o strategie prin care să îşi întărească băncile înainte de a pune în aplicare planul stabilit în iulie de a reduce valoarea titlurilor greceşti deţinute de instituţiile financiare cu un procent estimat la 21%, a spus primul-ministru belgian Yves Leterme.

Banca Centrală Europeană este unul dintre cei mai importanţi oponenţi ai ideii de a reduce cu un procent mai mare valoarea contabilă a obligaţiunilor greceşti. Banca deţine titluri emise de Grecia şi a acceptat de la bănci obligaţiuni emise de guvernul de la Atena drept garanţie pentru împrumuturi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO