Occidentul atacă sincronizat supracapacitatea de producţie din industria Chinei. Pune la zid un concurent fără scrupule sau îşi ascunde prin agresivitate propriile slăbiciuni?

China îşi construieşte fabrici după fabrici, produce mai mult decât poate consuma piaţa ei internă şi exportă excesul, ceea ce creează probleme pentru companiile din industria occidentală. Guvernele din SUA şi Comisia Europeană acuză Beijingul că încura­jea­ză concurenţa neloială şi-i cer să se poto­lească. Ameninţă şi cu aplicarea de măsuri de protecţie.

Adevărul este că de mai bine de un deceniu China îşi exportă supraproducţia, începând cu cea de oţel şi terminând cu panouri solare, aceas­ta reflectând şi diferitele modele de creş­tere economică pe care le încearcă Beijingul, dar şi eşecurile diferitelor strategii şi problemele economice interne. Iar analiştii avertizează că supraca­pa­citatea industrială a Chinei nu este ceva care să dispară prea curând.

Aflat în vizită în China, can­­celarul german Olaf Scholz le-a cerut oficialilor chinezi să rezolve problema supracapacităţii industriale a ţării. Excesul de producţie, efect al cererii interne slabe, dar, în unele ca­zuri, şi al supracapacităţii, face ca mărfurile chineze exportate să fie mai ieftine şi mai abundente, ceea ce tinde să-i scoată din joc pe producătorii europeni. „Competiţia trebuie să fie corectă“, a spus Scholz. Astfel, liderul ger­man a făcut ceea ce Ursula von der Leyen, pre­şe­dinta Comisiei Europene, a cerut ca Europa să discute mai „bărbăteşte“ cu Beijingul despre supracapacitatea industrială chineză.

Pe aceleaşi poziţii cu europenii se află şi Janet Yellen, secretarul Trezoreriei SUA, care într-o vizită recentă în China a declarat că este „îngrijorată în special“ de impactul economic pe care-l are supracapacitatea industrială chi­ne­ză. Este o poveste ce persistă de când guver­nul de la Beijing a încercat să transforme China din fa­brica de „chinezării“ a lumii într-o economie orientată spre consum şi producţia de bunuri de valoare adăugată mai mare.

Când modelul economic avea ca motor de creştere construcţiile - uriaşe proiecte de in­frastructură sau oraşe întinse nou-nouţe - in­dus­tria chineză şi-a clădit o capacitate masivă de producţie de oţel ieftin, devenită supraca­pacitate când preţurile activelor imobiliare au început să scadă şi pe măsură ce în sector a dospit o criză a datoriilor. Excesul de capacitate de producţie a rămas şi va mai rămâne. Sec­to­rul imobiliar are în continuare probleme. Pro­du­că­torii de oţel investesc masiv în complexuri siderurgice pe cărbune, o formă de energie ief­tină, dar poluantă. Spraproducţiei de oţel i se adaugă acum cea de componente pentru indus­tria energiei verzi. Companiile chineze preferă să producă în pierdere şi să exporte ieftin pentru nu a pierde din cota de piaţă, după cum arată analizele S&P Global despre piaţa oţelului. Acestea spun şi că supracapacitatea din sector este în creştere, în condiţiile în care facilităţi noi, mai productive, iau locul altora vechi, deşi anul trecut se vorbea de limitări impuse de guvern.

Acestea s-au dovedit a nu fi stricte şi pot avea acelaşi statut şi anul acesta dacă avertis­mentele lui Scholz şi ale lui Yellen rămân fără efecte. De asemenea, S&P estimează că anul acesta, în lipsa clienţilor chinezi, exporturile de oţel ar putea atinge niveluri ridicate nemaivă­zute din 2016. După cum a observat The Wall Street Journal, companiile industriale ale Chinei îşi rezolvă prin exporturi problemele de acasă. Supraproducţia masivă începe să carac­terizeze şi alte sectoare, cum sunt cele ale mate­riilor prime nemetalice, echipament telecom şi unelte electrice, se arată într-un raport al think tankului Rhodium.

În plus, deoarece consumul din China încă nu şi-a revenit din şocul creat de pandemia de COVID-19, sunt fabricate din abundenţă alimente, textile şi chimicale, ceea ce ar putea aduce scăderi semnificative de preţuri pe pieţele internaţionale. În vremuri cu inflaţie ridicată, acest lucru ar fi binevenit.

China exportă de mult timp deflaţie. Însă preţurile mici ale producţiei chineze pot scoate din joc producători din alte părţi. China este singura dintre economiile mari ale lumii unde preţurile de consum scad. Ultimul puseu de deflaţie a început anul trecut, potrivit Reuters.

Unii percep o supraproducţie şi supracapacitate şi în sectorul maşinilor şi bateriilor electrice. Însă, apreciază Bloomberg, deşi cererea de pe piaţa chineză pentru aceste produse slăbeşte, China nu inundă cu exces pieţele externe. Pur şi simplu producătorii chinezi sunt mai eficienţi decât restul deoarece au mai multă experienţă.

În sectorul auto există supracapacitate, dar dată de reorientarea consumatorilor şi guvernului dinspre maşini cu motoare cu ardere internă spre maşini electrice. Supracapitate este, dar nu şi supraproducţie. Bloomberg scrie, după o analiză a datelor din industria chineză, că deşi economia are o supracapacitate industrială larg răspândită, o mare parte din aceasta este determinată de industrii în care statele occidentale nu concurează cu China, cum ar fi bunurile low-tech şi cele legate de implozia sectorului imobiliar – de la ciment la mobilă.

Liderii chinezi au investit bani în producţie, concentrându-se pe noi industrii, cum ar fi vehiculele electrice, bateriile şi energia regenerabilă, în timp ce Beijingul caută noi surse de creştere pentru economia în încetinire. Partenerii comerciali îngrijoraţi de perspectiva ca importurile cu costuri reduse să le inunde pieţele şi să distrugă locuri de muncă reacţionează – şi în unele cazuri ridică bariere în calea comerţului cu produse chinezeşti. Forţele pieţei erodează deja capacitatea. Companiile chineze de energie solară şi baterii au anulat mai multe proiecte mari în acest an, iar sectorul se pregăteşte pentru un val „brutal“ de falimente.

Acest lucru are un dezavantaj pentru concurenţii de peste mări. Valul de falimente din sectorul solar al Chinei din urmă cu un deceniu a lăsat în picioare doar firmele cele mai avansate. Chiar şi aşa, producătorii chinezi de panouri solare controlează peste 80% din piaţa mondială, în timp ce China contribuie cu doar 36% la cererea mondială. Problema de astăzi a supracapacităţii poate deveni provocarea de mâine în materie de competitivitate. Beijingul insistă acolo unde a văzut că are succes. Creditele pentru producţie acordate de cele patru mari bănci de stat ale ţării au crescut cu 25% anul trecut, până la 1.200 miliarde dolari, vizând sectoare strategice precum tehnologia şi energia curată.

Sprijinul dă roade: acest din urmă sector a fost cel mai mare motor de creştere economică în 2023, contribuind cu 1.600 miliarde dolari la economia chineză, reprezentând 40% din expansiunea PIB-ului, conform grupului de cercetare Carbon Brief. Guvernul va căuta să repete succesul anul acesta pentru a-şi atinge din nou ţinta de creştere de 5%. Motorul industrial al Chinei trebuie să meargă cu viteză maximă înainte.