Nu incape nici o indoiala ca zona euro are nevoie de reforme de ordin structural, insa europenii ar trebui
sa-si analizeze in acelasi timp, cu strictete, politicile de ordin monetar si fiscal, arata Financial Times.
O oportunitate in acest sens va fi reprezentata de momentul in care Jean-Claude Trichet, presedintele Bancii Centrale Europene, va trebui sa explice de ce nu a reusit sa reduca ratele dobanzii pentru a 25-a luna consecutiva.
In special, europenii ar trebui sa se intrebe daca BCE nu sacrifica oare cresterea economica in contul stabilitatii preturilor. BCE si-a asumat responsabilitatea asigurarii acestei stabilitati, iar rata inflatiei a deviat foarte rar de la tinta propusa de banca, de "aproape de, dar sub 2%". Daca singurul tel al zonei euro este cel de a impinge rata inflatiei sub 2%, o eventuala reducere a acestei rate ar fi greu de justificat.
Acest lucru creeaza o stare de confuzie, europenii intrebandu-se de ce nu poate BCE sa actioneze asemeni bancii centrale americane.
BCE este speriata de recenta crestere a agregatelor monetare, un alt motiv fiind acela ca BCE este o banca centrala a unei uniuni monetare de state suverane, unele inregistrand hiperinflatie intr-un anumit moment al secolului trecut. Din moment ce inflatia a fost cea mai frecventa cauza a destramarii unei uniuni monetare, parea logic ca BCE sa fie ferm independenta si sa urmeze un obiectiv strict legat de stabilitatea preturilor.
BCE sustine ca slabele rezultate ale economiei zonei euro au la baza exclusiv factori de ordin structural. Acesta este un punct de vedere asupra caruia parerile economistilor difera. Exista cel putin patru probleme grave pe care BCE va trebui sa le rezolve, si anume, inflexibilitatea, ezitarea de care da dovada in a-si corecta greselile, independenta excesiva si o obsesie patologica legata de politicile fiscale. Mai intai, BCE nu a reactionat in mod adecvat fata de declinul economic al zonei euro, fiind excesiv de optimista din acest punct de vedere. Aceasta ar fi trebuit sa reduca ratele dobanzii catre sfarsitul anului 2003, cand declinul economic s-a adancit.
A doua problema, ce tine de o concentrare eronata pe credibilitate, este reprezentata de nedisponibilitatea bancii de a-si recunoaste si corecta greselile. Adoptarea unei rate simetrice de 2% i-ar fi sporit in mod considerabil flexibilitatea operationala. Insa, in acest fel, banca
si-ar fi pierdut din credibilitate.
A treia problema, independenta excesiva, e strans legata de a doua. Independenta BCE, ce o depaseste cu mult pe cea de care se bucura alte banci centrale, este stipulata intr-un tratat international. BCE nu este supusa nici unui fel de control. Spre deosebire de BCE, Fed nu si-a definit niciodata in mod explicit o tinta a inflatiei, considerand ca aceasta trebuie impusa de politicieni, si nu de catre bancheri centrali.
In al patrulea rand, prin criticarea in mod public a guvernelor pentru lipsa de disciplina fiscala de care dau dovada, BCE nu se comporta ca o banca centrala, ci ca suprema autoritate economica a zonei euro. Obsesia legata de politicile fiscale o distrage de la propriile responsabilitati.
Europenii trebuie sa rezolve toate aceste probleme daca vor sa-si redreseze economiile. Bineinteles, necesitatea unor reforme structurale in domeniile muncii, productiei si financiar nu poate fi ignorata, insa este nevoie ca europenii sa admita existenta unei serioase probleme de ordin macroeconomic. catalina.apostoiu@zf.ro
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
