Business Internaţional

Newsweek, una dintre cele mai titrate reviste americane, a fost preluată de un om de afaceri de 91 de ani

Newsweek, una dintre cele mai titrate reviste americane, a fost preluată de un om de afaceri de 91 de ani
03.08.2010, 23:11 50

Una dintre cele mai cunoscute reviste din lume - Newsweek,aflată în portofoliul Washington Post de jumătate de secol, a fostcumpărată de către Sidney Harman, fondatorul unei companii deechipamente stereo, acum în vârstă de 91 de ani, scrie The WallStreet Journal.

Harman a reuşit să câştige licitaţia pentru revista care aapărut pentru prima dată în urmă cu 77 de ani, după ce în liniedreaptă intrase alături de alţi trei finalişti - fondul deinvestiţii OpenGate Capital, fondul de hedging Avenue Capital Groupşi Fred Drasner, fostul editor al New York Daily News. Detaliilefinanciare nu au fost făcute publice

"În pofida vârstei mele înaintate, vin cu o nouă abordare şi cuenergie în acest joc", a spus Harman. "Sunt un om de afaceri cuexperienţă şi care ştie multe. Am un respect deosebit pentru roluljurnalismului şi cred că nu afectezi nimic dacă încerci săintroduci disciplina în acest domeniu."

Ca multe alte reviste, Newsweek a suferit din cauza scăderiiveniturilor din advertising, deoarece publicitarii au apelat laalternative mai ieftine, precum media digitală. Mai mult, în erainternetului şi a ştirilor online, utilitatea revistelor pe print afost pusă la îndoială.

Pentru a completa lista problemelor, publisherul trebuia săacopere costurile de producţie, de distribuţie şi vânzările dinveniturile unei singure publicaţii, deoarece nu exista unportofoliu foarte diversificat de produse.

Deşi ceilalţi ofertanţi păreau mai bine pregătiţi să suportecosturile, Harman a câştigat. OpenGate Capital deja publică ghidulTV Guide, în timp ce Avenue Capital Group are pus la punct un acordcu publisherul American Media pentru a se ocupa de activităţile deback office, precum tipărire şi vânzările de publicitate.

Harman a promis însă să păstreze majoritatea celor peste 300 deangajaţi ai Newsweek, potrivit Washington Post, care îşi asumăobligaţiile legate de pensii.

O serie de costuri aferente disponibilizărilor vor fi deasemenea trecute în contul publisherului, potrivit unei surseapropiate.

"Căutând un cumpărător pentru Newsweek, am urmărit să găsim pecineva care apreciază la fel de mult ca şi noi jurnalismul decalitate", a spus Donald Graham, preşedintele Washington Post.

Unul dintre angajaţii care nu vor mai rămâne la Newsweek esteredactorul-şef Jon Meacham, care şi-a anunţat staff-ul căintenţionează să demisioneze.

Alte 150 de locuri de muncă în cadrul Newsweek au fostdesfiinţate în 2008 şi 2009, pentru a se reduce cheltuielile anualecu 60 de milioane de dolari. Cu toate acestea, în aceeaşi perioadăveniturile Newsweek au scăzut cu 100 de milioane de dolari.

Harman preia acum operaţiuni ale căror cheltuieli se vor ridicala 180 de milioane de dolari în acest an. El a fost de acord săpreia mai multe pasive decât ceilalţi competitori, potrivit uneisurse apropiate.

Factorul decisiv al acestei lupte de trei luni a fost însăpromisiunea lui Hartman de a păstra un număr mai mare deangajaţi.

Omul de afaceri, care va împlini în această săptămână 92 de ani,a fondat în 1953 un business de echipamente stereo. El a părăsitînsă compania Harman International Business în 2007. CristinaRoşca

Newsweek

  • Este un săptămânal american publicat în New York. Revista estedistribuită atât în SUA, cât şi la nivel internaţional.
  • Este a doua cea mai importantă revistă din Statele Unite catiraj şi venituri din publicitate, după Time.
  • Există patru ediţii în limba engleză şi 12 ediţii în altelimbi.
  • În 2003, tirajul a depăşit 4 milioane de exemplare, dintre care2,7 milioane în SUA. În 2010 acesta scăzuse la 1,5 milioane de
  • Revista a fost lansată în 1933 de un grup de finanţiştiamericani.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO