Business Internaţional

Ministrii de finante din UE, pusi la zid

02.08.2004, 00:00 15

Cea mai inalta instanta din cadrul Uniunii Europene a decis saptamana trecuta ca ministrii de finante din cadrul UE au actionat in mod ilegal atunci cand au hotarat sa suspende amenintarea cu sanctiuni adresata Frantei si Germaniei cu privire la depasirea in mod repetat a limitei legate de deficitul bugetar impuse de UE, relateaza Financial Times.
Aceasta decizie a readus in prim plan dezbaterile din interiorul Europei cu privire la modalitatile de reformare a pactului de stabilitate si dezvoltare ce stipuleaza mentinerea deficitelor bugetare nationale sub pragul de 3% din valoarea produsului intern brut, in vederea evitarii de noi conflicte.
Verdictul pronuntat de Curtea Europeana de Justitie a marcat sfarsitul a doi ani de discutii contradictorii, in care statele membre au luptat cu Comisia Europeana, ce incerca sa puna in aplicare reglementarile respective.
"Responsabilitatea de a obliga statele membre sa aiba in vedere disciplina bugetara revine in mod esential consiliului," a declarat Curtea Europeana de Justitie.
Verdictul pronuntat de curte nu inseamna ca Jacques Chirac, presedintele francez si Gerhard Schroder, cancelarul german, vor fi obligati sa faca fata unor amenzi considerabile, desi se asteapta ca atat Franta, cat si Germania sa incalce din nou limita de 3% impusa prin pactul de stabilitate cu privire la deficitul bugetar pentru al treilea an consecutiv in acest an.
Desi consiliul s-a facut vinovat de comiterea unui act ilegal prin publicarea unor concluzii ce suspenda temporar impunerea de sanctiuni, Comisia nu va incerca probabil din nou sa impuna amenzi de ordinul miliardelor de euro autoritatilor de la Berlin si Paris.
Romano Prodi, presedintele Comisiei Europene, s-a declarat multumit de faptul ca instanta europeana a confirmat "rolul central pe care-l joaca pactul de stabilitate si dezvoltare".
Acesta a aratat, insa, ca singura modalitate de a progresa ar fi incheierea unui compromis cu Franta si Germania, ce au promis ca-si vor aduce deficitele bugetare sub limita de 3% in anul 2005.
Echipa lui Prodi colaboreaza cu ministrii de finante in vederea conferirii unui caracter mai flexibil pactului de stabilitate, sanctiunile urmand a fi aplicate numai in cele mai grave cazuri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO