Business Internaţional

Grevele nu se mai opresc în Franţa: Noi manifestaţii au loc pe fondul creşterii vârstei de pensionare. Este a noua zi de proteste

Grevele nu se mai opresc în Franţa: Noi manifestaţii...

Autor: Petru Mazilu

23.03.2023, 10:19 54

Sute de mii de persoane sunt aşteptate la protestele de joi din Franţa. Este a noua zi de proteste faţă de reforma pensiilor promovată de guvernanţi. Noile reglementări cresc vârsta de pensionare cu doi ani până la 64 de ani.

Sindicatele susţin că protestul de joi va atrage mulţimi uriaşe îndignate de „dispreţul” şi „minciunile” preşedintelui Emmanuel Macron, potrivit Reuters.

„Cel mai bun răspuns pe care îl putem da preşedintelui este că sunt milioane de oameni în grevă şi pe străzi", a declarat Philippe Martinez, liderul sindicatului CGT.

Greva de joi va afecta grav traficul feroviar şi aerian. De asemenea, la proteste vr participa numeroşi profesori, angajaţi de la companiile de salubrizare şi de la depozitele de petrol.

Protestele au început în luna ianuarie. La început acestea au fost paşnice, dar furia a crescut săptămâna trecută după ce guvernul a folosit proceduri speciale pentru a aproba proiectul.

În ultimele şapte nopţi la Paris şi în alte oraşe au avut loc demonstraţii spontane, cu coşuri de gunoi incendiate şi încăierări cu poliţia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO