Business Internaţional

Economia Germaniei stă bine pe picioare, dar nemţii sunt tot mai nervoşi din cauza crizei datoriilor suverane

Economia Germaniei stă bine pe picioare, dar nemţii sunt tot mai nervoşi din cauza crizei datoriilor suverane

Autor: Alexandru Stefan Matei

01.10.2011, 19:14 1140


Datele economice arată că Germania rezistă valului încetinirii economice globale, în timp ce alte state anunţă noi mă - suri de austeritate sau înregistrează scăderi economice, ceea ce temperează temerile că principalul motor economic
al Europei şi principala piaţă a exporturilorRomâniei va intra într-un picaj abrupt. În luna august, rata şomajului din Germania s-a menţinut la minimul ultimelor două decenii, de 6,1%. În iulie, comenzile pentru utilaje grele au crescut cu 9%,
comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, scrie The Wall Street Journal.


Veştile sunt bune, în condiţiile în careFMI a redus estimările de creştere pentru economia mondială. Un declin al economiei germane, care are o pondere de o treime în cea a zonei euro, ar înrăutăţi situaţia celorlalte state din regiune. Slăbirea economiei germane ar face de asemenea pentru cancelarul Angela Merkel dificil de justificat scoaterea de la buget a unor fonduri de miliarde de euro pentru salvarea Greciei, Irlandei şi Portugaliei. În ultimele săptămâni, o serie de date economice au alimentat temeri că revenirea economică este frânată în Germania. PIB-ul a crescut cu 2,8% în ritm anual în rimestrul doi, comparativ cu 4,6% în primele trei luni ale anului, iar sondajele de opinie arată că economia şi-a pierdut din forţă. "Creşterea s-ar putea să nu fie explozivă, dar este stabilă. Economia germană dă dovadă de flexibilitate", spune Michael Heise, economist-şef la Allianz.

Flexibilitatea constă în aceea că angajatorii şi angajaţii se înţeleg adesea să modifice salariile şi programul de lucru pentru a răspunde unor scăderi neaşteptate ale cererii. În perioada 2008-2009, la apogeul crizei economice globale, aceste înţelegeri au prevenit reducerile de personal. Germania, din postura de cea mai puternică economie de pe continent, participă cu cei mai mulţi bani în mecanismele europene precum EFSF şi din 2013 ESM, cu ajutorul cărora sunt ajutate ţările cu probleme. Contribuţia Berlinului la pachetul de ajutor de 110 miliarde de euro stabilit în 2010 pentru Grecia se ridică la 22,4 miliarde de euro, mai redusă doar decât cea a FMI, de 30 mld. euro. Mai mult, Germania va avea cea mai mare participaţie la Mecanismul European de Stabilitate Financiară (funcţional din 2013), de 168 mld. euro dintr-un total de 620 mld. euro. Nemţii sunt însă din ce în ce mai nemulţ umiţi de faptul că trebuie să ajute ţări pe care le consideră "dezordonate".


La un deceniu de la înlocuirea mărcii germane cu euro, germanii care odată erau adepţi înfocaţi ai monedei unice, devin tot mai eurosceptici, scrie EUbusiness. Un studiu făcut de German Marshall Fund arată că 76% din germani agreează UE, dar procentul scade la 48% în cazul uniunii monetare. Germanii s-au săturat să plătească pentru ceea ce ei consideră a fi state risipitoare, precum Grecia, care nu au reuşit să implementeze reformele economice dure prin care Germania a trecut deja, spune Claire Demesmay, reprezentant al consiliului german pentru relaţii externe. "În prezent senzaţia este că germanii au trecut prin reforme dureroase, iar ceilalţi nu", menţionează Demesmay. "răscoala" nemţilor la Bce "Ruptura" nemţilor faţă de Europa este evidenţiată şi de două demisii care au zguduit Banca Centrală Europeană: cea a lui Axel Weber, în acel moment şe - ful Bundesbank (banca centrală a Ger - maniei) şi plecarea economistu lui-şef Juergen Stark. Weber a plecat în februarie deşi era văzut drept principalul candidat la preşedinţia BCE după retragerea lui Jean-Claude Trichet. Decizia a fost determinatăde opoziţia faţă de programul de achiziţii de obligaţiuni pe care instituţ a a fost forţată să îl demareze ca urmare a indeciziei şi a vitezei reduse cu care se mişcă politicienii în rezolvarea crizei. Din acelaşi motiv a plecat şi Stark. "Este o poziţie a tuturor germanilor. Germanii au clar o problemă cu direcţia BCE", a declarat Manfred Neumann, profesor emerit de economie la Universitatea din Bonn.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO