Caută doar în titlu
Business Internaţional

Degringolada de pe bursa franceză nu se mai opreşte. Investitorii se tem că băncile franceze sunt insuficient capitalizate pentru a face faţă expunerii pe Grecia

Cele mai mari trei bănci franceze continuă să fie lovite la bursa de la Paris de temerile privind o posibilă reducere a ratingurilor de către agenţia de evaluare financiară Moody's.

Pe căderi ale băncilor de aproape 14%, tot mai mulţi investitori cred că expunerea băncilor franceze pe Grecia ar putea duce la o naţionalizare fie totală fie parţială a acestora.

După şedinţa în scădere de vineri, băncile au continuat şi astăzi să cadă, BNP Paribas căzând în primele ore chiar şi cu 14%. În jurul orei 14:00, titlurile Credit Agricole au căzut cu 9,7%, în timp ce acţiunile Societe Generale au avut o scădere de 9,77%, iar BNP Paribas a coborât cu 13,86%.

Deşi nu pare să aibă o reacţie la temerile investitorilor, agenţia de rating Moody's a plasat ratingul celor trei bănci sub supraveghere, cu perspectivă negativă, la 15 iunie, ca urmare a expunerii pe datoria Greciei. În mod normal, este nevoie de trei luni pentru ca agenţia să ia o decizie cu privire la ratingul băncilor după ce acestea sunt puse sub supraveghere.

Încercările de a linişti piaţa ale guvernatorului băncii centrale a Franţei, Christian Noyer, nu par să fi avut efectele scontate: "Băncile franceze nu au nicio problemă cu lichiditatea şi nici cu solvabilitatea", a spus oficialul citat de Les Echos.

"Oricare ar fi scenariul grec şi oricare ar fi provizioanele ce vor trebui alocate, băncile franceze dispun de mijloacele necesare pentru a le face faţă", a spus Noyer.

Naţionalizarea parţială a băncilor este un "subiect prematur", este de părere ministrul industriei, Eric Besson.

Societe Generale, care pare drept cea mai fragilă dintre băncile franceze a fost puternic atacată pe bursă în această vară, valoarea de piaţă a acesteia ajungând la nivelul din martie 1995. Şi BNP Paribas a avut de suferit, capitalizarea fiind la nivelul din noiembrie 1998. Credit Agricole, listată la bursă din 2001, este cotată la cele mai scăzute niveluri de la intrarea pe bursă.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.