Business Internaţional

Bursele europene au început săptămâna cu scăderi puternice

Bursele europene au început săptămâna cu scăderi puternice

Autor: Bogdan Cojocaru

12.09.2011, 10:48 661

Bursele europene au deschis cu scăderi puternice şedinţa de tranzacţionare de luni antrenate în principal de evoluţiile negative ale acţiunilor băncilor, după declinuri accentuate săptămâna trecută din cauza îngrijorărilor investitorilor legate de acutizarea crizei datoriilor, scrie MarketWatch.

Indicele Stoxx Europe 600 a debutat în scădere cu 2%. CAC 40, al bursei de la Paris, a coborât cu 3,3%.

Acţiunile băncii franceze Societe Generale au pierdut 11% din valoare. Instituţia de credit a încercat să calmeze temerile investitorilor privind expunerea la datoriile Greciei anunţând măsuri de reducere a cheltuielilor şi planuri de a grăbi vânzarea unor active.

Titlurile Credit Agricole s-au scufundat cu 13%, iar cele ale BNP Paribas au pierdut 9% din valoare. Acţiunile băncilor franceze au intrat în vrie după apariţia unor zvonuri că agenţia de evaluare financiară Moody's Investors Service va retrograda ratingurile a trei mari instituţii de credit din Franţa din cauza expunerii la datoriile elene.

Indicele FTSE 100, al bursei londoneze, a scăzut cu 2%.

Bursele asiatice au înregistrat de asemenea scăderi puternice pe fondul evoluţiilor negative ale băncilor cu expunere la Europa.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO