Durerea provocată de preţurile ridicate la gaze se resimte peste tot în Europa în acest an, însă pentru unele companii costurile suplimentare sunt mai mult decât o durere de cap pentru management sau o povară pentru marjele de profit. Sunt o ameninţare existenţială, scrie Financial Times.
Aceste companii sunt producătorii cu consum ridicat de energie ai continentului, operaţiuni unde facturile anuale la energie se pot ridica la milioane de euro. Pentru ele, criza energiei a însemnat închideri, disponibilizări şi chiar faliment. Dar ce e mai rău de-abia de-acum urmează probabil să vină.
Cel mai dur test pentru proprietarii de fabrici europeni va veni în lunile reci şi costisitoare de iarnă, când temperaturile extrem de scăzute şi întreruperile de electricitate ameninţă să-i împingă şi mai aproape de marginea prăpastiei.
Operarea unui furnal costa 7.000 de euro pe lună înainte de războiul din Ucraina, iar acum costă 110.000 de euro, o situaţie „imposibil de gestionat“, spune Andrea Perotta, cofondator al producătorului italian de sticlă New Murano Gallery. „Energia este problema principală, dar nu este vorba doar de energie, ci şi de materii prime, ambalaje, transport. Preţurile acestora au crescut“.
„Este clar cea mai mare criză cu care s-a confruntat businessul nostru“, spune Francesco Scarpa, co-fondator.
David Fernandez-Valladares, managing director al producătorului spaniol de plăci ceramice Realonda, spune că facturile la energie mănâncă până la unu din fiecare doi euro din vânzările generate de sectorul plăcilor. Compania sa mai face profit, însă marjele s-au prăbuşit cu aproximativ trei sferturi de anul trecut. „E brutal“, spune acesta.
Producătorul german din industria chimică Follmann Chemie a supravieţuit crizei energetice din anii ’70, iar Frank Follmann, directorul acestuia, spune că fiecare generaţie întâmpină propriile obstacole, iar felul în care reacţionează o defineşte.
Însă Follmann se teme pentru soarta industriei chimice germane, care „mănâncă“ aproximativ o treime din gazele consumate de baza industrială a ţării.
New Murano Gallery supravieţuieşte graţie susţinerii guvernamentale, iar compania a fost de asemenea obligată să ia decizii drastice privitoare la designul produselor sale. Compania s-a reorientat în acelaşi timp către lucrări cu marje mai ridicate.
În pofida tuturor măsurilor de reducere a costurilor, businessul supravieţuieşte cu greu. „Trăim de pe-o zi pe alta. Nu avem nicio siguranţă“, spune Perotta.
Realonda şi-a trecut o parte din costurile mai ridicate mai departe către clienţi.
Follmann Chemie a cumpărat un rezervor de petrol pentru posibilitatea raţionalizării gazelor în iarnă. „Ne va ajunge două zile. Dacă firma rămâne fără gaze mai mult, atunci vom avea probleme mai mari“, spune Follmann.
Deşi Perotta este recunoscător pentru susţinerea statului, acesta crede că sunt necesare soluţii mai radicale pentru a supravieţui. În cazul Realonda, lipsa de susţinere din partea statului spaniol creează un sentiment de abandon total. Criza i-a dat lui Follmann un sentiment de frustrare. „Germania s-ar fi putut descurca mai bine. Riscăm să ne pierdem părţi însemnate din industrie“.
