Business Internaţional

Concedierile se tin lant in industria financiara

03.12.2008, 18:03 16

Bancile Credit Suisse, HSBC si Standard Chartered au anuntat saptamana aceasta ca intentioneaza sa opereze reduceri importante de personal, la doar o zi dupa ce JPMorgan Chase anunta ca va concedia 9.200 dintre angajatii bancii Washington Mutual pe care a preluat-o pe 25 septembrie, scrie International Herald Tribune.

Reducerile de personal anuntate sunt cele mai recente din seria de concedieri cu care se confrunta angajatii din sectorul bancar. Din luna septembrie pana in prezent, principalele institutii financiare la nivel mondial au eliminat in total 90.000 de locuri de munca, compania financiara Citigroup operand peste 50.000 de concedieri.
Credit Suisse a anuntat ca va elimina 650 de posturi, echivalentul a aproape 3% din personalul diviziei de investitii care are in prezent circa 21.300 de angajati. "Reducerile de personal vor fi realizate in special in cadrul diviziei de investitii a bancii", a afirmat Marc Dosc, purtator de cuvant al Credit Suisse. Compania elvetiana de servicii financiare Credit Suisse, care avea aproximativ 50.000 de angajati in cadrul filialelor sale din intreaga lume la sfarsitul lunii septembrie, a realizat deja 1.800 de concedieri in 2008.
HSBC, cea mai mare banca europeana, a anuntat ca va elimina 500 de posturi in cadrul diviziei sale bancare britanice. Institutia are in prezent 58.000 de angajati in Marea Britanie.
Banca britanica Standard Chartered, care realizeaza peste trei sferturi din profituri pe pietele din Asia, a anuntat ca intentioneaza sa elimine 200 de locuri de munca in Hong Kong deoarece doreste sa se adapteze conditiilor "dificile" de pe piata de profil. "Speram ca aceasta reducere de personal sa fie singura la care vom apela", a afirmat Gabriel Kwan, purtator de cuvant al Standard Chartered in Hong Kong, care a adaugat ca restructurarile vor avea in vedere departamente si grade diferite in ierarhie si ca vor fi puse in aplicare in urmatoarea luna.
Standard Chartered, care a obtinut aproape un sfert din profitul sau brut de pe piata din Hong Kong in prima jumatate a anului, a anuntat luna trecuta concedierea a 572 de angajati de la sediul sau principal din Coreea de Sud.
Royal Bank of Scotland Group, Macquarie Group si alte banci de pe piata internationala intentioneaza sa renunte in total la 260 de posturi in Hong Kong, a anuntat publicatia South China Morning Post, citand surse anonime.
Cele 9.200 de posturi care urmeaza sa fie restructurate la Washington Mutual reprezinta mai mult de 21% din totalul de forta de munca al companiei care avea 43.198 de angajati la sfarsitul lunii iunie. Activele WaMu au fost preluate in septembrie de JPMorgan in schimbul a 1,9 miliarde de dolari (1,5 mld. euro).
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO