Business Internaţional

CEO-ul companiei care a descoperit cel mai mare diamant din ultimul secol vrea peste 60 milioane dolari pe el

CEO-ul companiei care a descoperit cel mai mare diamant...

Autor: Greta Bogdan

26.11.2015, 19:40 1307

William Lamb, directorul executiv al Lucara Diamond, care a anunţat săptămâna trecută descoperirea unui diamant de 1.111 de carate, al doilea diamant ca mărime descoperit vreodată, vrea 60 de milioane de dolari pe nestemată, potrivit Bloomberg.

Descoperirea a trimis unde de şoc în întreaga industrie de 80 miliarde de dolari a diamantelor. Piatra, puţin mai mică decât o minge de tenis, este cea mai mare descoperită de la aducerea la suprafaţă a unui diamant de 3.106 carate în Africa de Sud în 1905.

CEO-ul, care a respins deja o ofertă de peste 40 milioane de dolari, a declarat că Lucara a fost contactată de Muzeul de Istorie Naturală din Londra în legătură cu prezentarea pietrei şi de Discovery Channel, care este interesat de realizarea unui documentar cu privire la diamant. Compania cu sediul în Vancouver nu se grăbeşte să vândă diamantul pentru că nu are datorii. “Nici măcar nu i-am spus soţiei”, afirmă Lamb, care precizează că firma sa ar putea chiar decide să nu vândă diamantul.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO