Business Internaţional

Bursele europene au deschis miercuri în scădere, trase în jos de acţiunile din industria chimică

Bursele europene au deschis miercuri în scădere, trase în jos de acţiunile din industria chimică

Autor: Vlad Popescu

18.04.2012, 11:01 198

Bursele europene au deschis miercuri în scădere, trase în jos de acţiunile din industria chimică, afectate de rezultatele financiare ale grupului Syngenta, după ce pieţeie din regiune au înregistrat marţi cele mai semnificative creşteri din ultimele patru luni, transmite Reuters.

Indicele FTSEurofirst 300 al celor mai importante acţiuni europene a scăzut cu 0,2% în debutul şedinţei de tranzacţionare, după ce a urcat marţi cu 2% datorită optimismului generat de cererea ridicată raportată de Spania la o emisiune de obligaţiuni cu maturitatea pe termen scurt.

Investitorii aşteaptă acum licitaţia de titluri pe termen lung pregătită de Spania pentru joi.

"După licitaţia de ieri, care a mers destul de bine, investitorii se poziţionează pentru o nouă emisiune, joi, care ar putea fi ceva mai dificilă. Există temeri că problemele din zona euro ar putea continua să reapară. Urmează alegeri în Franţa şi Grecia, iar economia Spaniei este sub presiune", comentează un analist al BNP Paribas.

Acţiunile din industria chimică au înregistrat printre cele mai importante scăderi miercuri dimineaţa în Europa. Titlurile Syngenta, cea mai mare companie de agrochimie din lume, sunt în scădere cu 2,3%, deşi rezultatele companiei pentru primul trimestru au fost în linie cu estimările.

Bursele din Asia au crescut miercuri în medie cu 1,2%, iar indicele Nikkei al bursei de la Tokyo a închis în urcare cu 2%, datorită optimismului generat de cererea solidă de la licitaţia de obligaţiuni spaniole de marţi.

La New York, principalii indici bursieri de pe Wall Street au închis marţi în creştere cu 1,5-1,8%, datorită rezultatelor solide raportate de mai multe companii americane, în frunte cu Coca-Cola, şi îmbunătăţirii percepţiei investitorilor privind situaţia din Europa.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO