Business Internaţional

Bursele europene au deschis luni în scădere, după "amenda" de la Standard & Poor's

 Bursele europene au deschis luni în scădere, după "amenda" de la Standard & Poor's

Autor: Vlad Popescu

16.01.2012, 10:44 235

Bursele europene au deschis luni în scădere, din cauza temerilor investitorilor privind situaţia fondului de urgenţă al UE după ce agenţia Standard & Poor's a retrogradat ratingurile a nouă state din zona euro, transmite Reuters.

Indicele FTSEurofirst 300 al celor mai importante acţiuni europene a scăzut cu 0,5% în debutul şedinţei de tranzacţionare.

"Coborârea cu o treaptă a ratingului Franţei era deja în preţurile acţiunilor, deci nu au existat surprize negative, pasul era logic după retrogradarea SUA. Întrebarea este cum va fi afectat ratingul EFSF", comenetază David Thebault, analist la Global Equities.

S&P a retrgoradat vineri seara ratingurile a nouă state din zona euro, inclusiv Franţa şi Austria, care au coborât de la AAA la AA+.

Ratingul AAA al Fondului European de Stabilitate Financiară (EFSF) depinde de ratingurile guvernelor care îl garantează, astfel că pierderea a doi garantori cu AAA ar putea afecta capacitatea de finanţare a instituţiei.

Indicele FTSE 100 al bursei de la Londra a scăzut cu 0,4% în deschiderea şedinţei de luni, DAX - Frankfurt a pierdut 0,6%, iar CAC 40 - Paris a coborât cu 1%.

Acţiunile Societe Generale au debutat în scădere cu 4,4%, iar BNP Paribas s-a retras cu 3%, în timp ce UniCredit a pierdut 6%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO