El este convins că Brexitul va avea pentru Regatul Unit un efect negativ neutru spre moderat, dar devastator pentru UE. Iar Italia joacă rolul central în scenariul apocaliptic al lui Münchau.
Următorul referendum din UE va fi în Italia, în octombrie, scrie editorialistul. Votul nu va fi despre Uniune, ci despre reformele constituţionale ale premierului Matteo Renzi. Italianul face un joc nu mai puţin riscant ca acela prin care David Cameron a făcut posibil Brexitul.
El cere italienilor să accepte mai multe reforme care ar trebui să simplifice sistemul politic. Propunerile sunt raţionale. Însă italienii văd în referendum o oportunitate pentru un vot antiguvern. Renzi a promis că va demisiona dacă pierde. Dacă o va face, va fi o eroare de judecată monumentală de amploarea celei făcute de Cameron. Sondajele de opinie arată un mic avans al taberei „Da”, dar Brexitul a arătat că sondajele nu pot fi de încredere. Frustrările italienilor sunt multe. Renzi ar putea pierde, caz în care fie va demisiona imediat, fie va cere alegeri pentru 2017.
Implicaţiile Brexitului pentru Italia sunt extrem de tulburătoare din trei motive. În primul rând, impactul economic nu poate fi ignorat. Economia italiană îşi revine anemic după o recesiune lungă. Votul britanic va avea un efect semnificativ asupra creşterii în zona euro, dar pentru Italia aceasta înseamnă revenirea la un ritm de creştere de sub 1%. Apoi, sunt băncile italiene, care au un deficit mare de capital. O schemă recentă de recapitalizare a sistemului a fost o dezamăgire. Singurele opţiuni de salvare rămase sunt un program sub Mecanismul European de Stabilitate, căruia Renzi i se va opune cu siguranţă, şi o lungă listă de reguli ale UE despre politică concurenţială şi bailouturi bancare.
În al treilea rând, şi cel mai important, impactul politic al unui referendum pierdut va fi dezastruos. Fie Renzi îşi ţine promisiunea şi demisionează, fie organizează alegeri.
Partidul care va beneficia cel mai mult va fi, probabil, Mişcarea Cinci Stele, o formaţiune populistă, anti-establishment. Beppe Grillo, liderul partidului, a reamintit zilele trecute că vrea un referendum cu privire la apartenenţa Italiei la zona euro.
Aşa cum au arătat alegerile locale din Roma şi Torino, partidul lui Grillo nu trebuie subestimat.
Dinamica politicii din Italia nu este cu mult mai diferită decât cea din Marea Britanie. Electoratul are chef de revoltă. De când a adoptat euro, în 1999, Italia nu a văzut niciun câştig la capitolul productivitate. Establishment-ul politic italian a ignorat până recent probabilitatea că ar putea pierde referendumul, aşa cum a făcut şi establishment-ul britanic. Iar ei încă ignoră şansele ca Mişcarea Cinci Stele să câştige.
Deznodământul poate fi tragic chiar şi dacă Renzi iese victorios. Spre deosebire de Marea Britanie, şomajul este ridicat în Marea Britanie. Guvernul lui Renzi nu a reuşit să se îndpărteze de scandalurile de corupţie, şi, mai grav, nu a reuşit să repună economia pe fundaţii solide.
Un sondaj al Pew Research Center despre atitudinea faţă de integrarea europeană în cele mai mari state membre ale UE arată că italienii şi grecii văd cel mai negativ guvernanţa economică a UE. Iar oamenii au început să dea vina pe euro pentru problemele lor economice. Exitul Italiei din zona euro ar declanşa colapsul total al monedei unice într-o perioadă scurtă de timp. Exitul Italiei poate conduce la cel mai violent şoc din istorie, unul mai mare decât falimentul băncii americane de investiţii Lehman Brothers din 2008 şi decât crahul din 1929 de pe Wall Street.
„Eu cred însă că aceia care ar promova plecarea Italiei ar putea ajunge să savureze prăbuşirea întregii case (europene)”, concluzionează Münchau.
