Business Internaţional

Banci prea multe, fuziuni pe masura

04.08.2000, 00:00 16



Competitia intre doua mari institutii bancare austriece pentru preluarea bancii numarul cinci in Austria - Oesterreichische Postsparkasse (PSK) este foarte posibil sa se incheie luna viitoare, analistii estimand ca tranzactia se va ridica la suma de 15 miliarde de silingi (1,09 miliarde de euro).

Privatizarea bancii austriece de economii PKS, care functioneaza de 117 ani, este privita ca o tranzactie cheie in procesul de consolidare bancara din Austria - una din tarile europene cu un numar excedentar de banci.

OIAG, holdingul bancar detinut de stat, a primit doua oferte pentru preluarea PSK, banca ce opereaza prin 2.300 de terminale postale, are 2.200 de anjajati si deserveste in jur de 600.000 de clienti. Cei doi ofertanti sunt banca Bawag - numarul patru in Austria si Volksbanken, a sasea mare banca din Austria.

In urma preluarii PSK va lua nastere un grup bancar ce va ocupa locul trei, dupa Banca Austria si Erste Bank.

PSK beneficiaza de o vasta retea de filiale in zonele rurale ale Austriei, retea ce o depaseste pe cea a sucursalelor locale ale bancii Raiffeisen. Dezavantajul structurii PSK este stransa dependenta de oficiile postale, detinand doar 22 de filiale proprii.

In cursa pentru achizitionarea PSK s-au inscris initial si RZB - banca principala din grupul Raiffeisen, precum si Deutsche Post, care detine deja o banca specializata pe servicii pentru populatie - Deutsche Postbank. Cei doi ofertanti s-au retras insa, dand nastere speculatiilor ca banca Bawag ar putea fi castigatoarea competitiei.

Activele PSK sunt evaluate la suma de 11,2 miliarde de silingi iar profitul pe actiune se ridica la 8,2%.

Vanzarea PSK este primul caz de privatizare dupa venirea la conducere a guvernului Wolfgang Schussel, de centru-dreapta, in luna februarie a acestui an.

In perioada guvernarii anterioare, privatizarea bancilor austriece generau conflicte politice intense, cele doua partide partenere in coalitia guvernamentala luptandu-se sa aiba un cuvant de spus in rezultatul privatizarii.

Privatizarea PSK, care are loc la mai putin de o luna dupa ce HypoVereinsbank a achizitionat cea mai mare banca austriaca - Erste Bank, va contribui la largirea influentei institutiilor financiare germane pe piata bancara austriaca.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO