Business Internaţional

Bancherii de pe Wall Street ar putea resimti in propriile buzunare criza subprime

23.08.2007, 17:45 13

Pentru prima data in ultimii cinci ani, bancherii de pe Wall Street ar putea castiga bonusuri mai mici decat in urma cu un an, cauza principala fiind declinul pietei creditelor ipotecare ce afecteaza SUA.
"Exista o doza considerabila de pesimism pe Wall Street", a declarat Gary Goldstein, directorul executiv al Whitney Group. "Privind in mod realist impactul pe care criza financiara o sa-l aiba, se pare ca valoarea bonusurilor va avea de suferit", a adaugat el.
Valoarea bonusurilor acordate anual de catre companiile din segmentul financiar angajatilor ar putea inregistra anul acesta o scadere de 5% fata de 2006, conform calculelor firmei new-yorkeze Option Group, care a urmarit atent tendintele pietei financiare din ultimii ani, scrie Bloomberg.
Desi veniturile angajatilor marilor jucatori de pe Wall Street au depasit anul trecut cu mult media de 220.000 de dolari (163.000 de euro) si au avut o crestere de 20% fata de 2005, criza pietei creditelor ipotecare s-ar putea resimti serios in buzunarele bancherilor.
Dupa ce au inregistrat o crestere de 15% anul trecut, veniturile medii ale managerilor de fonduri de hedging ar putea cobori cu 5% pana la 10% in 2007. Valoarea bonusurilor primite de angajatii departamentelor de operatiuni cu venit ar putea cobori cu 10%, dupa ce anul trecut au crescut cu 10%.
Cea mai mare parte a veniturilor bancherilor si managerilor de pe Wall Street este reprezentata de bonusurile de la sfarsitul anului, care sunt calculate atat in functie de performantele individuale, cat si in functie de rezultatele diviziei sau companiei pe care o conduc. Valoarea primelor medii acordate de primele cinci companii de pe Wall Street a urcat 18% anul trecut.
Primele individuale variaza foarte mult pe Wall Street. De exemplu, Lloyd Blankfein, directorul executiv al bancii de investitii Goldman Sachs, primeste mai mult de 50 mil. dolari (37,1 mil. euro) peste salariul sau de baza de 600.000 de dolari (445.400 de euro), in timp ce unii angajati ai bancilor de investitii nu primesc nimic in plus.
Veniturile traderilor fondurilor de hedging, care au cel putin zece ani de experienta in domeniu si care au avut, in medie, salarii de 580.000 de dolari (430.000 de euro) anul trecut, vor creste cu 8%-9%, estima Adam Zoia, fondatorul Glocap Search, inainte de declinul pietei. Insa, pe 17 august el declara ca estimeaza o valoare a primelor mult mai mica decat cea previzionata anterior.
Segmentul fondurilor de hedging, unde valoarea activelor administrate s-a triplat incepand cu 2002, ajungand la 1.700 mld. dolari (1.260 mld. euro), domina piata financiara de pe Wall Street. Cel mai bine platiti 25 de manageri de fonduri de hedging de pe Wall Street au castigat in medie 570 mil. dolari (423 mil. euro) in 2006, in crestere cu 57% fata de anul precedent. Intr-un top al Alpha Magazine, cel mai bine platit manager de fonduri de hedging este James Simons, fondatorul East Setauket, cu venituri de 1,7 mld. dolari (1,26 mld. euro), urmat de Kenneth Griffin cu 1,4 mld. dolari (1,03 mld. euro).
In 2006, cele mai mari cinci companii financiare americane au platit angajatilor prime in valoare totala de 36,5 mld. dolari (27,09 mld. euro), in timp ce numarul angajatilor a urcat cu 7%.
Ultima scadere a primelor bancherilor a avut loc in 2002, de atunci valoarea acestora crescand treptat, de la 6% in 2003, 18%, respectiv 19% in 2004 si 2005. Totusi, este de asteptat ca scaderea de anul acesta sa nu fie la fel de importanta ca cele din 2001 si 2002, cand veniturile angajatilor din industria financiara new-yorkeza au coborat cu 26%, respectiv 18%.


Bonusuri mai mici pe Wall Street
Primele angajatilor de pe Wall Street ar putea cobori, ca urmare a declinului pietei creditelor.
Desi veniturile medii ale angajatilor de pe Wall Street au depasit 220.000 de dolari in 2006, inregistrand o crestere de 20% fata de 2005, criza pietei creditelor le-ar putea afecta serios.
Valoarea primelor medii acordate de primele cinci companii de pe Wall Street a urcat cu 18% anul trecut.
Dupa ce au inregistrat o crestere de 15% anul trecut, veniturile managerilor de fonduri de hedging ar putea cobori cu 5%-10% in 2007.
Ultima reducere a primelor bacherilor a avut loc in 2002, cand au scazut cu 18%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO