Business Internaţional

Banca Elveţiei este pregătită să ia noi măsuri dacă aprecierea francului va creşte riscurile

 Banca Elveţiei este pregătită să ia noi măsuri dacă aprecierea francului va creşte riscurile

Foto Sutterstock

Autor: Vlad Popescu

07.11.2011, 00:03 579

Consiliul de politică monetară al băncii centrale a Elveţiei este pregătit să ia noi măsuri dacă aprecierea francului va creşte riscul de deflaţie şi va ameninţa economia elveţiană, a declarat Philipp Hildebrand, preşedintele instituţiei, citat de Bloomberg.

Banca Naţională a Elveţiei anticipează că francul se va deprecia în continuare, a afirmat Hildebrand pentru ziarul NZZ am Sonntag.

"Dacă nu se va întâmpla asta, ar putea conduce la incidente de deflaţie şi ar putea afecta puternic economia. Suntem pregătiţi să luăm noi măsuri dacă perspectivele economice şi riscul de deflaţie le vor impune", a arătat oficialul. Printr-o decizie şoc pentru pieţele monetare, banca centrală a impus la începutul lunii septembrie un plafon de 1,2 franci al cursului franc/euro, cerut de oamenii de afaceri elveţieni pentru a apăra economia locală de riscuri după ce moneda se apreciase cu peste 17% în 12 luni, ameninţând exporturile şi ridicând riscul de deflaţie.

Guvernul elveţian şi-a redus în septembrie prognoza privind exporturile, iar mai multe companii de top din Elveţia, exportatori şi totodată angajatori importanţi, au anunţat scăderea vânzărilor din cauza aprecierii francului.

Întrebat dacă Banca Elveţiei intenţionează să ridice plafonul cursului de schimb, Hildebrand a arătat că instituţia "monitorizează datele şi va lua măsuri dacă va fi necesar".

Francul elveţian a atins pe 9 august maximul istoric faţă de euro, la 1,0075 franci/euro. De la introducerea plafonului, francul s-a tranzacţionat între 1,2 şi 1,2474 franci/euro.

Francul a închis vineri la 1,22 franci/euro, în scădere cu 0,5%.

"Constatăm că politica noastră foarte clară privind introducerea cursului minim este foarte credibilă. La nivelul actual al cursului în raport cu euro, francul este încă evaluat prea sus", apreciază şeful băncii centrale a Elveţiei.

Federaţia Elveţiană a Sindicatelor, care reprezintă circa 380.000 de salariaţi, a cerut în octombrie băncii centrale să ridice pragul la cel puţin 1,4 franci pe euro. Cel mai mare grup patronal de lobby al producătorilor din Elveţia a cerut de asemenea un curs mai ridicat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO