Business Internaţional

Banca Centrala Europeana ar putea mari dobanda de referinta

23.09.2005, 18:13 12

Nicholas Garganas, membru al consiliului Bancii Centrale Europene, a declarat ca este ingrijorat mai degraba in legatura cu impactul valorii record a preturilor la petrol asupra inflatiei decat asupra cresterii economice, sugerand ca urmatoarea masura luata de banca cu privire la ratele dobanzii va fi o majorare a acestora, relateaza Bloomberg.

"Principala mea temere este legata de riscurile legate de cresterea inflatiei, riscuri ce trebuie monitorizate in permanenta, dupa parerea mea", a declarat Garganas, in varsta de 68 de ani, in cadrul unui interviu. Deocamdata, Garganas s-a declarat "multumit de nivelul actual al ratelor dobanzii".

Cresterea accelerata a preturilor la petrol reprezinta o adevarata provocare pentru BCE, aceasta incercand sa mentina sub control rata inflatiei pentru a proteja economia afectata de scaderea cheltuielilor consumatorilor. La inceputul acestei luni, BCE si-a majorat previziunile privitoare la rata inflatiei de anul viitor, micsorandu-le in acelasi timp pe cele legate de cresterea economica.

"Evident, riscurile au crescut in ceea ce priveste rata inflatiei", spune Garganas, care este unul din cei 18 membri ai consiliului guvernator al BCE, ce se ocupa de stabilirea ratelor. Garganas este in acelasi timp guvernator al bancii centrale a Greciei.

BCE, care incearca sa mentina rata inflatiei sub 2%, si-a revizuit in sus estimarile privind rata inflatiei de anul trecut pana la 1,9% de la 1,5%. Pretul la titei, care a inregistrat o crestere de 56% in acest an, a urcat pana la o valoare record de 70,85 dolari pe baril luna trecut.

"Pietele realizeaza faptul ca vom fi pregatiti sa actionam in cazul in care nivelul preturilor la petrol determina solicitari de majorari salariale," declara Garganas, care va fi prezent la o intrunire a FMI si Bancii Mondiale ce va avea loc la Washington in aceasta saptamana. Presiunile inflationiste sunt "reduse" in acest moment, a aratat acesta.

BCE si-a mentinut rata de referinta la cel mai scazut nivel din ultimele sase decenii, de 2%, din iunie 2003.

"BCE va fi fericita sa previna orice crestere a inflatiei generata de cresterea preturilor la petrol", sustine James Nixon, economist in cadrul Barclays Capital din Londra.

BCE se confrunta cu probleme similare celor carora incearca sa le faca fata banca centrala americana (Fed), care pe 21 septembrie a majorat ratele dobanzii pana la 3,75%, a 11-a majorare din iunie 2004. Fed a luat aceasta masura pentru a stavili cresterea inflatiei dupa ce uraganul Katrina a devenit o amenintare la adresa cres-terii economice. Spre deosebire de banca centrala americana, a carei principala misiune este cea de a reduce rata somajului si de a reduce inflatia, BCE incearca in principal sa mentina o stabilitate a preturilor.

Comentariile lui Garganas, ce sunt in acord cu remarcele facute in ultima luna de strategi, inclusiv presedintele BCE Jean-Claude Trichet, survin in contextul in care FMI indeamna banca cetrala sa reduca ratele in cazul deteriorarii cresterii economice.

In contextul in care rata somajului influenteaza cheltuielile consumatorilor in intreaga regiune euro, investitorii se asteapta ca BCE sa amane inca un an majorarea ratelor dobanzii.

Garganas a declarat ca banca centrala nu are nici un fel de intentie de a modifica ratele dobanzii.

Garganas s-a declarat totusi increzator ca ritmul de crestere economica in regiunea euro se va accelera anul viitor in contextul unei cresteri a increderii consumatorilor. catalina.apostoiu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO