Business Internaţional

Anchetă FBI: Alec Baldwin a apăsat pe trăgaciul armei care a ucis-o pe Halyna Hutchins

Anchetă FBI: Alec Baldwin a apăsat pe trăgaciul armei...

Autor: Petru Mazilu

14.08.2022, 08:09 44

O anchetă a FBI a ajuns la concluzia că Alec Baldwin a apăsat pe trăgaciul pistolului cu care a fost ucis un operator de imagine pe platoul de filmare al filmului Rust.

Alec Baldwin a împuşcat-o accidental pe Halyna Hutchins în timp ce filma o scenă de film în octombrie 2021. Actorul a susţinut întotdeauna că nu a apăsat pe trăgaci.

Cu toate acestea, o investigaţie criminalistică recent finalizată de FBI stabileşte că arma în cauză nu s-ar fi descărcat fără ca trăgaciul să fie apăsat fizic. Potrivit raportului consultat de Sky News, cu ciocanul (partea unei arme care loveşte percutorul) în poziţiile sfert şi semicerc, arma „nu putea fi făcută să tragă fără a fi apăsat trăgaciul".

Constatările au fost analizate şi de către Biroul de investigaţii medicale din New Mexico, iar un raport post-mortem a clasificat moartea lui Hutchins drept accident.

„Moartea a fost cauzată de o rană prin împuşcare în piept. Examinarea rapoartelor disponibile ale forţelor de ordine nu a arătat nicio demonstraţie convingătoare că arma de foc a fost încărcată intenţionat cu muniţie reală pe platou. Pe baza tuturor informaţiilor disponibile, inclusiv a absenţei intenţiei evidente de a provoca rău sau moarte, modul de deces este cel mai bine clasificat ca fiind un accident", se arată în raport.

Baldwin a crezut că pistolul Colt 45 care i-a fost înmânat, în timp ce se pregătea să filmeze o scenă pe platoul de filmare din New Mexico, era un „pistol rece" neîncărcat.

Într-un interviu televizat despre împuşcăturile de la Rust, Baldwin a declarat că, deşi „ar face orice pentru a repara ceea ce s-a întâmplat", nu se simte vinovat pentru împuşcăturile fatale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO