Business Hi-Tech

Piaţa IT în trim. 3: vânzările cresc uşor, dar companiile acuză efectul majorării TVA

Piaţa IT în trim. 3: vânzările cresc uşor, dar companiile acuză efectul majorării TVA

Autor: Magraon Andreea

23.09.2010, 23:51 31

Vânzările de produse IT au stagnat sau a avut creşteri uşoare,după caz, spun unii dintre jucătorii locali, unul dintre factoriicare au influenţat piaţa fiind creşterea TVA.
"Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, vânzările în altreilea trimestru al anului 2010 au crescut cu aproximativ 10%, iarfaţă de al doilea trimestru au crescut cu circa 5 procente", adeclarat pentru ZF Marius Ghenea, preşedintele companiei dedistribuţie şi retail IT FIT Distribution. El a adăugat că aceastăcreştere de 5% poate fi explicată prin faptul că în ultimele ziledin iunie, înainte de majorarea TVA, s-a observat o creştere avânzărilor ca şi anticipare a măriri de TVA, ceea ce a transportatunele vânzări înapoi către trimestrul 2.

În ceea ce priveşte vânzările de computere, ele au fost în linie curestul vânzărilor companiei, iar cel mai bine vândute au fostnotebook-urile, spune Ghenea, a cărui companie deţine maga­zineleonline pcfun.ro, ElectroFun.ro, 24PC.ro şi shopIT.ro.
La rândul său, Bogdan Iftemie, directorul de vânzări al Acer,numărul unu pe piaţa locală de PC-uri, susţine că în al treileatrimestru cele mai bine vândute au fost netbook-urile şilaptopurile cele mai ieftine. "Vânzările au fost constantecomparativ cu primele două trimestre, dar sperăm că acestea vorcreşte în această lună, aşa cum se întâmplă de obicei după 15septembrie", a spus oficialul Acer. El a adăugat că în acest anînceperea anului şcolar, care a atrage de obicei vânzări mai maride PC-uri, nu s-a simţit la fel de mult ca în ceilalţi ani. În aldoilea trimestru, compania a vândut 20.000 de PC-uri, având o cotăde piaţă de 19,8%, potrivit datelor de la compania de cercetare pepiaţă IDC. Iftemie declara luna trecută pentru ZF că piaţa totalăde PC-uri a fost în perioada aprilie-iunie de 80.000 de unităţi(65.000 echipamente portabile şi 15.000 de desktopuri).
Logitech, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa locală deperiferice (mausuri, tastaturi, boxe, camere web etc.) pentrucalculatoare, estimează că piaţa IT a fost mai activă în trimestrultrei faţă de anul trecut, toţi producătorii abordând cu oferte maiagresive decât în anii precedenţi consumatorul, a cărui putere decumpărare a scăzut semnificativ în ultimele luni.

"Aş remarca o modificare de sezo­nalitate: modificarea TVA anunţatăîn iulie, dar resimţită în preţurile de raft începând cu lunaaugust a determinat o translatare a vânzărilor din august îniulie", spune Camelia Barbălată, Country Manager România, Bulgaria& Moldova al Logitech. "Este prea devreme să tragem concluziiledespre sezonul de «back-to-school» de anul acesta, însă semnalelesunt pozitive, comparativ cu perioada similară a anului trecut", amai spus ea.
De asemenea, Dan Călugăreanu, acţionar majoritar şi directorexecutiv al grupului de companii Royal şi Alliance Computers, careoperează magazinul online magazinultau.ro, susţine că în al treileatrimestru a vândut sub aşteptări netbook-uri şi laptopuri.
Compania estimează afaceri de 15 mi­lioane de euro în acest an.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO