Business Construct

Oraşele au depăşit satele şi comunele la numărul de locuinţe finalizate, pentru al treilea an consecutiv

Oraşele din România au contorizat anul trecut, pentru al treilea an consecutiv, mai multe locuinţe finalizate decât în mediul rural, în condiţiile în care, până în 2014, balanţa a fost tot timpul invers. Astfel, în 2016, în mediul urban au fost date în folosinţă în total circa 26.800 de locuinţe, cu zece procente mai multe decât în mediul rural.

Cu zece ani în urmă, diferenţa dintre mediul urban şi cel rural era de 20%, oraşele având mai puţine livrări, în vreme ce în anul 2000 mediul urban avea chiar cu peste 50% mai puţine locuinţe finalizate decât mediul rural.

„În anii trecuţi, s-au construit mai puţine locuinţe în oraşe pentru că mulţi dintre dezvoltatorii de acum aveau terenuri cumpărate, dar nu construiau nimic pentru că venise criza financiară. Când a început să se dezmorţească piaţa, au fost demarate lucrările la noi ansambluri reziden­ţiale, majoritatea pe foste platforme industriale, şi de aceea a crescut numărul de livrări în mediul urban“, spune Andreea Comşa, managing director al companiei de consultanţă Premier Estate Management.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.