Burse - Fonduri mutuale

ZF Piaţa de capital 2023. Bogdan Ceuca, Transilvania Investments: Volumul de tranzacţii pe futures de acţiuni care se făceau pe Bursa de la Sibiu era de două-trei ori mai mare decât volumul pe acţiuni la Bursa de la Bucureşti. Fiecare tranzacţie acolo genera în cascadă o altă tranzacţie pe BVB

Bogdan Ceuca, şef de tranzacţionare, Transilvania Investments Alliance: La momentul respectiv erau atât brokeri profesionişti care tranzacţionau în ringul bursier, cât şi fonduri de investiţii care au intrat uşor-uşor. Erau asset manageri locali care dezvoltau şi aduceau fonduri de acţiuni şi le lansau pentru prima dată. Pe lângă aceşti investitori instituţionali erau şi investitorii de retail care, evident, erau atenţi.

Autor: Valeriu Dănilă

11.10.2023, 07:22 831

Bogdan Ceuca, şeful de tran­zac­ţio­nare al Transilvania Investments Alliance (simbol bursier TRANSI), a explicat importanţa Contrapărţii Centrale pentru piaţa de capital din România, făcând o paralelă cu Sibex, fosta piaţă de acţiuni de la Sibiu închisă în 2017, unde tranzacţionarea pe futures era posibilă.

Bogdan Ceuca a arătat că datorită acestei posibilităţi volumul de tranzacţii pe futures era chiar şi de trei ori mai mare decât cel de pe piaţa de la Bucureşti. „Pe noi ca fond de investiţii ne interesează în mod direct să avem o Contraparte Centrală şi uitându-ne la tranzacţiile care se făceau pe Bursa de mărfuri de la Sibex, volumul pe futures de acţiuni era 2-3 ori mai mare decât volumul pe acţiuni pe BVB“, a declarat Bogdan Ceuca în cadrul conferinţei ZF Piaţa de Capital 2023.

„Deoarece gestionăm atât portofolii atât pe termen scurt cât şi pe termen lung, suntem intersaţi să luăm atât poziţii de asigurare a portofolilui pe termen lung, iar pe temern scurt să luam poziţii care sunt de market momentum şi să protejăm chiar portofoliul nostru pe termen scurt.“

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO