Şantierul naval Daewoo Mangalia Heavy Industries (DMHI), cel mai mare constructor de nave din România, care are peste 2.600 de salariaţi, este ameninţat cu „lichidarea“ de către Korea Development Bank (KDB), cel mai mare acţionar al firmei care controlează şantierul.
În replică, Ministerul Economiei, care deţine indirect un pachet minoritar de 49% din acţiunile Daewoo Mangalia, spune că în primele şase luni şantierul naval şi-a îmbunătăţit semnificativ rezultatul din exploatare şi are încheiate contracte de executări construcţii de vapoare noi cu termen de finalizare până în anul 2017.
Problema invocată de reprezentanţii Korea Development Bank, care spun că lichidarea companiei care controlează şantierul din România „este inevitabilă“, ar fi pierderile uriaşe de 2,5 mld. dolari pe care le înregistrează grupul coreean Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering. Şantierul din Mangalia nu este străin de aceste pierderi, în condiţiile în care în 2014 a raportat pierderi record de 706 milioane de lei (160,4 mil. euro), de aproape şapte ori mai mari faţă de 2013. În perioada 2009-2014, constructorul a cumulat un rezultat negativ de 1,7 mld. lei şi nu a fost pe profit în niciun an.
„Şantierul naval 2 Mai Mangalia, partenerul Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering, care deţine 49% din acţiunile Daewoo-Mangalia Heavy Industries, nu are nicio poziţie oficială din partea acţionarului majoritar cu privire la o posibilă lichidare a Daewoo-Mangalia Heavy Industries“, au răspuns la solicitarea ZF oficialii Ministerului Economiei.