Burse - Fonduri mutuale

SIF-urile au rămas cu „cash“ de 250 mil. lei în depozite după plata dividendelor

SIF-urile au rămas cu „cash“ de 250 mil. lei în...

Autor: Roxana Pricop

23.11.2015, 00:06 429
Cele cinci societăţi de investiţii financiare (SIF-uri) au încheiat primele zece luni ale anului cu lichidităţi plasate în depozite bancare în valoare cumulată de 250 milioane de lei, reprezentând 3,5% din averea lor cumulată.
 
În acelaşi interval al anului trecut, SIF-urile aveau depozite bancare de 204 milioane de lei. Lichidităţile plasate în depozite bancare şi titluri de stat sunt un indicator al capacităţii viitoare de investiţii a acestor societăţi.
 
SIF Banat-Crişana (SIF1) se menţine pe primul loc în topul lichidităţilor cu depozite în valoare de aproape 120 milioane de lei la finalul lunii octombrie. Societatea a distribuit în acest an di­vi­den­de în valoare brută totală de 55 mi­lioane de lei. SIF-ul se men­ţi­ne şi cea mai mare dintre SIF-uri, cu active nete de 1,8 mi­liarde de lei la fi­nalul lunii oc­tombrie.
 
Apre­cierea acţiunilor ban­care – Erste Bank, Banca Tran­silvania şi BRD, alături de re­ducerea rit­mu­lui de vânzare de active au alimentat creş­terea averii SIF1 în acest an cu aproape 13%. De asemenea, SIF-ul şi-a redus şi ritmul de investiţii. SIF1 a realizat investiţii de 11,5 milioane de lei în primele nouă luni ale anului. Din această sumă, aproape 6 milioane de lei au fost direcţionate spre achiziţia de acţiuni listate la bursa de la Bucureşti, potrivit rapor­tu­lui trimestrial emis de societate. Spre com­paraţie în trimestrul al treilea al anului 2014 societatea a făcut investiţii de 15,2 milioane de lei pe piaţa de capital.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO