NN Pensii a anunţat oficial marţi că Gerke Witteveen va prelua din 9 octombrie funcţia de CEO după ce Andreei Pipernea i-a expirat mandatul.
ZF a scris despre schimbare din 30 august 2023, iar acum are şi aprobarea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). Andreea Pipernea, cea care a condus fondul în ultimii şase ani, va urma noi oportunităţi profesionale şi antreprenoriale în afara companiei.
Gerke Witteveen are o experienţă de aproape 20 de ani în domeniul financiar. În ultimii şapte ani a deţinut rolul de CFO al NN Asigurări de Viaţă şi este membru al consiliului de administraţie al NN Asigurări din 2020. Totodată, este vicepreşedinte al Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) din 2017 până în prezent şi membru de board al Camerei de Comerţ Româno-Olandeze (NRCC).
„Mai departe, în rolul de CEO al NN Pensii, voi continua dezvoltarea excelenţei operaţionale a companiei şi consolidarea strategiei de investiţii prin care susţinem peste 2 milioane de români să economisească pentru pensie prin Pilonul II. În următorii ani, atenţia se va concentra asupra politicilor sustenabile de investiţii aliniate standardelor ESG - Environmental, Social, Governance“, spune Gerke Witteveen.