Burse - Fonduri mutuale

Profil de investitor. Cum a reuşit un economist din Bucureşti să renunţe la locul de muncă şi să-şi ducă traiul din investiţii

Ce puteţi citi în revista Business Magazin

Mihai Nedelcu, investitor la Bursă: Nu există investitor care să nu facă greşeli chiar şi după nenumăraţi ani de investiţii, dar cele mai multe greşeli se fac la început, aşa că este bine să începi când eşti tânăr şi ai bani puţini, astfel încât să nu te coste prea mult greşelile de începător.

Mihai Nedelcu, investitor la Bursă: Nu există investitor care să nu facă greşeli chiar şi după nenumăraţi ani de investiţii, dar cele mai multe greşeli se fac la început, aşa că este bine să începi când eşti tânăr şi ai bani puţini, astfel încât să nu te coste prea mult greşelile de începător.

Autor: Tibi Oprea

09.11.2022, 07:22 853

♦ Printre deţinerile investitorului se numără One United Properties, Simtel Team, AROBS Transilvania, DN Agrar Group şi SafeTech Innovations.

Mihai Nedelcu a lucrat timp de 20 de ani în consultanţă financiară şi apoi în fonduri de private equity, căpătând astfel experienţă în analizarea companiilor. Asta i-a dat curajul să facă din investiţiile la bursă o ocupaţie full-time. Acum nu are şefi, nu are clienţi şi termene de predare şi se consideră norocos că a găsit o pasiune din care poate să-şi ducă traiul. Cum a realizat asta?

„Am început să investesc în 2005, atras de randamentele Bursei din acea perioadă, dar la sfârşit de 2006 mi-am redus mult portofoliul ca să-mi pot lua un apartament. Câţiva ani nu am fost activ în piaţă, dar am revenit în 2013, înainte de listarea Romgaz“, povesteşte Mihai Nedelcu, bucureştean în vârstă de 43 de ani.

În 2005 acesta a intrat în piaţă cu bani puţini. Îşi aminteşte că pe atunci ordinele minime erau de câte 500 de acţiuni şi nu a cumpărat BRD, de exemplu, pentru că o acţiune costa în jur de 14-15 lei. A început în schimb cu acţiuni SIF Moldova şi SIF Oltenia, care aveau preţuri mai mici şi pentru că urma privatizarea BCR, bancă la care cele două societăţi deţineau acţiuni.

Mihai a intrat din nou în ringul bursier şapte ani mai târziu deoarece a considerat că are experienţa necesară să aleagă emitenţii la un preţ relativ mic şi cu perspective bune de creştere. De data aceasta, a ales OMV Petrom, Romgaz şi Fondul Proprietatea, considerând că sunt companii solide, cu perspective bune şi cu multipli de preţ foarte mici.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO