Burse - Fonduri mutuale

În timp ce bursa de la Bucureşti încearcă să scoată capul în regiune, bursa din Varşovia are ambiţii globale în următorii ani

Adam Maciejewski, di­rectorul general al bursei din Var­şovia: Mă aştept ca în 2020 să fie mai puţine burse decât acum în regiune, dar asta nu înseamnă că va fi doar una sau două burse. Modul sub care vor funcţiona va fi însă mai complex, respectiv sub formă de grupuri. Tendinţa de consolidare între burse la nivel internaţional este puternică şi mă aştept să continue şi în anii următori.

Adam Maciejewski, di­rectorul general al bursei din Var­şovia: Mă aştept ca în 2020 să fie mai puţine burse decât acum în regiune, dar asta nu înseamnă că va fi doar una sau două burse. Modul sub care vor funcţiona va fi însă mai complex, respectiv sub formă de grupuri. Tendinţa de consolidare între burse la nivel internaţional este puternică şi mă aştept să continue şi în anii următori.

Autor: Roxana Pricop

16.01.2014, 20:55 596

Bursa de valori din Varşovia, cea mai mare din regiunea Europei Cen­trale şi de Est, cu tranzacţii zilnice de 200 mil. euro, cât într-o lună la bursa din Bucureşti, vrea să se extindă global în următorii şase ani prin investiţii rea­lizate în parteneriat cu alte burse, prin fu­ziuni şi achiziţii, astfel încât să deţină „o poziţie dominantă“ în Europa în 2020.

Strategia de dezvoltare pentru ur­mătorii şase ani a bursei poloneze a fost pre­zentată ieri de Adam Maciejewski, di­rectorul general al bursei din Var­şovia, în cadrul unei conferinţe de presă care a fost transmisă în direct şi online.

Ce planuri are cel mai mare operator bur­sier din regiune este important pen­tru bursa românească, care se stră­du­ieş­te să devină un jucător relevant în re­giu­ne.

Bursa poloneză a ajuns la o capi­talizare de 148 de miliarde de euro şi peste 450 de companii listate.

Însă fina­li­zarea programului de privatizări a fă­cut cel mai mare operator bursier să mear­gă după companii şi pe bursele din re­giune, inclusiv la Bucureşti unde a în­cercat să atragă Fondul Proprietatea, cea mai tranzacţionată acţiune româ­neas­că. Astfel că bursa de la Bucureşti cu o capitalizare de cinci ori mai mică şi cu puţin peste 80 de companii listate, este bine să fie la curent cu planurile celor mai mari competitori din regiune.

„Obiectivul strategic pentru urmă­torii şase ani este să deţinem o poziţie do­mi­nantă în regiunea Europei Cen­trale şi de Est şi în Europa fie inde­pen­dent, fie printr-un parteneriat cu o en­titate din acelaşi sector. Nu trebuie să ne mulţumim cu poziţia de cea mai mare bursă din regiune, ci trebuie să de­ţi­nem o poziţie dominan­tă, şi de aceea avem nevoie de parteneriate pe ter­men lung cu entităţi similare“, a spus Adam Maciejewski. El a preluat con­ducerea bursei la începutul anului tre­cut, după demisia lui Ludwik Sobo­lew­ski, care din luna august a devenit dir­ec­torul exe­cutiv al bursei din Bucureşti.

El vrea ca bursa din Varşovia să fie un jucător important în regiune nu doar în tranzacţionarea acţiunilor, ci vrea să transforme în lider regional bursa de energie Polish Power Exchange, pe care o controlează, şi să dezvolte o platformă de tranzacţionare a produselor agricole şi alimentare.

Directorul bursei poloneze a explicat că aceasta va continua să se dezvolte organic prin atragerea de companii pe piaţă, dar va demara şi extinderea externă prin investiţii în alte entităţi, prin fuziuni şi achiziţii pe care le va realiza în parteneriate cu entităţi externe. Oficialul nu a dat detalii concrete cu privire la aceste investiţii, însă a spus că cel mai important partener din regiune este bursa de la Viena, care controlează grupul bursier CEESEG din care fac parte bursele din Slovenia, Ungaria şi Cehia. Grupul CEESEG are o capitalizare de 126 mld. euro, fiind al doilea cel mai mare operator bursier din regiune.

În urmă cu nouă luni, bursa din Varşovia a început discuţiile cu bursa din Viena privind o potenţială fuziune, însă nu au avansat prea mult. Adam Maciejewski a declarat că speră ca în 2014 să se finalizeze fuziunea cu rivalul austriac, deşi a recunoscut că acest termen nu este prea realist. O fuziune între cele două burse ar genera un operator bursier cu capitalizare cumulată de peste 270 mld. euro.

Întrebat de ZF dacă în anii următori îşi va continua dezvoltarea şi prin atragerea de companii străine, inclusiv din România, executivul polonez a răspuns afirmativ, completând că sunt vizate companii străine de pe toate pieţele din regiune. În prezent pe bursa poloneză sunt listate peste 50 de companii străine, din care una este din China şi alta din Marea Britanie. La Bucureşti sunt listate dual două companii străine: banca austriacă Erste Bank, listată principal la Viena şi acţionarul majoritar al BCR, şi fondul imobiliar NEPI, listat în Africa de Sud şi pe bursa de la Londra, dar cu investiţii semnificative în România.

Executivul se aşteaptă ca până în 2020 să fie mai puţini operatori bursieri în regiunea Europei Centrale şi de Est decât acum. În prezent, în regiune activează trei burse neafiliate niciunui grup (Bucureşti, Sofia şi Bratislava), grupul bursier CEESEG controlat de bursa vieneză şi bursa din Varşovia.

„Mă aştept ca în 2020 să fie mai puţine burse decât acum în regiune, dar asta nu înseamnă că va fi doar una sau două burse. Modul sub care vor funcţiona va fi însă mai complex, respectiv sub formă de grupuri. Tendinţa de consolidare între burse la nivel internaţional este puternică şi mă aştept să continue şi în anii următori“, a conchis Maciejewski.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 17.01.2014

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO