Burse - Fonduri mutuale

Fercală a schimbat radical strategia SIF3 în doar şase luni

Autor: Roxana Daniela Pricop

30.09.2010, 23:25 117

SIF Transilvania (SIF3), cel mai mare dintre cele cinci SIF-uri,şi-a schimbat radical strategia de investiţii de la "restructurareaşi lichidizarea totală a portofoliului" anunţată la începutulanului în strategia pentru 2010-2011, la "conservarea averii"aplicată în ultimele luni.

Conducerea SIF3 îşi motivează schimbarea de optică prinînrăutăţirea situaţiei economice şi de pe piaţa de capital, deşinici la începutul anului prognozele nu erau prea optimiste.

Cu active nete de 1,5 mld. lei (353 mil. euro) în gestiune, SIFTransilvania este unul dintre cei mai importanţi investitori de pepiaţa locală de capital. În ultimele luni însă, societatea a fostînsă aproape absentă din ringul bursier, preferând să vândă doaratunci când exitul i-a adus un câştig consistent şi să îşi conserveportofoliul "pentru vremuri mai bune".

"În aceste condiţii de criză, este preferabil să ne conservămaverea în aşteptarea unor vremuri mai bune şi să nu o împrăştiemdoar din dorinţa de a atinge cu orice preţ indicatorul de profitbugetat. La începutul anului, am fost prea optimişti faţă deevoluţia pieţei, astfel că în ultimele luni am stat înexpectativă", a spus Mihai Fercală, preşedintele SIFTransilvania.

Pentru acest an, SIF Transilvania şi-a bugetat un profit net de55 mil. lei şi venituri totale de aproape 116 mil. lei. Societateaestima că jumătate de venituri vor fi realizate din vânzările departicipaţii. Tot în bugetul anual, societatea anunţa căprincipalele obiective ale strategiei pe 2010 sunt lichidizareatotală a portofoliului şi creşterea capacităţii de a genera profit.Profitul societăţii era de circa 19 mil. lei după primele optluni.

În prezent, din portofoliul SIF3 fac parte un număr de 258 desocietăţi, mai puţin cu şapte faţă de începutul anului.

În septembrie, cele mai vizibile tranzacţii au fost vânzareaunor acţiuni BRD în valoare de 10 mil. lei şi achiziţia unui pachetde acţiuni la Fondul Proprietatea în valoare de 28 mil. lei.

"Vom face cât mai puţine vânzări. Vom vinde acţiuni doar dacăputem marca un profit excepţional. La Fondul Proprietatea, undedeţinem mai puţin de 1% din capital, am cumpărat acţiuni pentru căam considerat că este un plasament profitabil", a continuatFercală.

Deşi toate din cele cinci SIF-uri au anunţat la începutul anuluidrept prioritară restructurarea portofoliului prin reducereaexpunerii pe sectorul bancar, doar două dintre societăţi au fostmai active: SIF Moldova (SIF2) şi SIF Oltenia (SIF5). Printranzacţiile făcute pe bursă, SIF Moldova a reuşit să realizezeprofitul bugetat încă din primul semestru al anului, în timp ce SIFOltenia a înregistrat un profit net de 51,6 milioane de lei înprimul semestru, cu 9,3 milioane de lei mai puţin faţă de câştigulnet bugetat pentru întreg anul de 60,9 milioane de lei.

SIF Transilvania a încheiat primul semestru cu un profit net de22,3 milioane de lei, mai puţin de jumătate faţă de câştigulbugetat.

"Avem toate şansele să facem profitul bugetat pentru acest an,însă nu vom vinde din acţiuni doar pentru a atinge indicatoriibugetaţi", a adăugat Fercală.

Preşedintele societăţii nu se aşteaptă "la nimic spectaculos" pepiaţa de capital şi în economie în lunile rămase până la fineleanului.

"Nu cred că vom asista la o revenire a pieţei de capital, ci lao stagnare în următoarele şase-opt luni. Este dificil de estimatdacă anul 2011 va aduce revenirea pe creştere economică dacă nu seiau măsurile necesare de către guvernanţi", a mai spus Fercală.

Anul 2010 a fost şi primul an de la privatizarea BCR, când celecinci SIF-uri nu au mai încasat dividende de la cea mai mare bancădin sistem. Astfel, alături de acţionarul majoritar - grupulaustriac Erste Bank, cele cinci societăţi au decis ca profitul de237,7 mil. lei calculat pe standardele româneşti de contabilitatesă fie încorporat la capital pentru consolidare. În caz contrar,cele cinci SIF-uri ar fi avut de încasat împreună 71,3 mil. lei subformă de dividende. Un alt subiect important pentru SIF-uri, carecontrolează împreună circa 30% din capitalul BCR, este listareabăncii, amânată în 2009 pentru un interval de doi ani.

"Nu suntem încă presaţi să facem listarea BCR, mai estesuficient timp până expiră amânarea. Acţiunile BCR ar trebui să fietranzacţionate până în 2012", a conchis Fercală.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO