Burse - Fonduri mutuale

Cum rambursează Petromidia datorii de 1,3 mld. € când a raportat pierderi în ultimii cinci ani

Cum rambursează Petromidia datorii de 1,3 mld. € când a raportat pierderi în ultimii cinci ani

Autor: Adrian Cojocar

16.02.2011, 23:56 47

Rompetrol Rafinare (RRC), principala companie a grupuluiRompetrol, avea la 31 decembrie 2010 datorii totale care se cifraula 5,5 mld. lei (1,3 mld. euro) şi toate erau datorii pe termenscurt, adică cu scadenţă de până într-un an de zile.

Astfel, Rompetrol Rafinare trebuie să-şi achite în 2010datoriile ajunse la scadenţă sau să reînnoiască acorduri de creditîn valoare de 1,3 mld. euro. Cea mai mare parte a datoriilorPetromidia sunt către acţionarul majoritar, respectiv kazahii de laKazMunaiGaz, către care a adunat în doar trei ani datorii de 3,3mld. lei (771 mil. euro).

Numai anul trecut kazahii au îndatorat Rompetrol Rafinare cucredite intra-group de 195 mil. euro doar ca să ţină compania înviaţă, în condiţiile în care Petromidia a raportat o pierdererecord de 669,7 mil. lei (circa 159 mil. euro).

Din această pierdere, o contribuţie importantă au avut-o tocmaidobânzile plătite de compania românească către KazMunaiGaz,respectiv 124,3 mil. lei (29 mil. euro), sumă de trei ori mai maredecât cea din 2009.

Dobânzile mai mari plătite către kazahi acţionează ca untransfer de profit de la Rompetrol către acţionarul majoritar, încondiţiile în care pe măsură ce firma se îndatorează companiaplăteşte dobânzi tot mai mari numai pentru a face faţă dobânzilorla creditele contractate, spun analiştii.

Investiţiile kazahilor în activele corporale ale Petromidia s-auridicat în 2010 la circa 295 mil. lei (70 mil. euro), însădatoriile firmei au crescut în acelaşi an cu 1,45 mld. lei (340mil. euro), astfel că firma a trebuit să-şi majoreze datoriile anultrecut cu 270 mil. euro numai pentru capital de lucru şiactivitatea curentă.

Deşi pierderile din activitatea de bază s-au mai atenuat,ajungând anul trecut la 156 mil. lei, cifră la jumătate faţă deanul 2009, compania a înregistrat pierderi semnificative dinactivitatea financiară, care s-au majorat de aproape patru ori,până la 513,7 mil. lei (122 mil. euro).

Rezultatul negativ din activitatea financiară a fost determinatîn principal de categoria "alte cheltuieli financiare", care suntde obicei reprezentate de diferenţele nefavorabile de curs şi cares-au majorat în 2010 cu circa 637 milioane de lei (151,3 milioanede euro), adică la nivelul pierderii înregistrate de RompetrolRafinare anul trecut.

Preţurile mai mari la petrol şi produse petroliere au făcut caafacerile Petromidia să urce anul trecut cu 13%, până la 7,1 mld.lei (1,68 mld. euro), iar în ultimele trei luni din 2010 s-audiminuat cu 13%, la 1,58 mld. lei, şi pe fondul închideriitemporare a rafinăriei pentru revizie tehnică.

Chiar dacă marjele brute de rafinare au crescut în trimestrul alpatrulea din 2010 de 2,8 ori, până la 83 de dolari/tonă, acestlucru nu a fost de ajuns pentru ca Rompetrol Rafinare să treacă peprofit din activitatea de bază.

"În acest domeniu este nevoie de investiţii importante tottimpul pentru a îmbunătăţi rezultatele operaţionale. Pierderile nusunt o surpriză pentru că nu s-a atins din punctul de vedere tehnicun nivel de performanţă. Uitaţi-vă şi la Lukoil sau divizia derafinare a Petrom care sunt de asemenea pe pierdere", spune AndreiRădulescu, analist la firma de brokeraj Target Capital.

Analiştii estimează că Petromidia mai poate funcţiona circa unan de zile înainte ca valoarea contabilă (capitalurile proprii - n.red.) a companiei să devină negativă, moment la care se va puneproblema închiderii activităţii.

Valoarea capitalurilor proprii ale Petromidia s-a înjumătăţitanul trecut, de la 1,1 mld. lei în 2009 la 581 mil. lei la fineleanului precedent. "Probabil că încă un an de zile mai poate sămeargă cu pierderile acestea. Când capitalurile proprii vor deveninegative, acţionarii vor decide dacă închid firma sau dacă aducbani în companie să suplimenteze capitalurile. În cazul Rompetrolnu cred că se va decide închiderea pentru că au o reprezentarefoarte puternică pe piaţa internă", spune Rădulescu.

Acţiunile Rompetrol Rafinare au fost ieri suspendate de latranzacţionare, iar ultima tranzacţie s-a derulat luni la un preţde 0,0564 lei/unitate, nivel la care valoarea de piaţă a companieieste de 280 mil. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO