Burse - Fonduri mutuale

CNVM a câştigat procesul cu kazahii. Rompetrol rămâne pe bursă

CNVM a câştigat procesul cu kazahii. Rompetrol rămâne pe bursă

Foto Silviu Matei

Autor: Adrian Cojocar

18.09.2012, 00:06 1672

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să respingă irevocabil cererea grupului KazMunaiGaz, acţionarul majoritar al grupului Rompetrol, către CNVM de deblocare a delistării companiei Rompetrol Rafinare (RRC) de pe bursă, a anunţat ieri casa de avocatură Danilă, Petre şi Asociaţii, care a reprezentat CNVM în proces. Prin urmare Rompetrol rămâne listată pe bursă. Decizia Înaltei Curţi a fost luată săptămâna trecută.

În urma ofertei pe care kazahii de la KazMunaiGaz au derulat-o pe bursă, care s-a ridicat la 358 mil. lei (88 mil. euro), aceştia şi-au majorat participaţia de la 75,99% la 98,63% din acţiunile Rompetrol Rafinare. În prezent însă statul a redevenit acţionar cu 44,7% din acţiuni şi KazMunaiGaz deţine puţin peste 50% din acţiuni. După ofertă, kazahii au demarat procedura de delistare a acţiunilor Rompetrol de pe bursă, însă CNVM a blocat operaţiunea printr-o ordonanţă care a fost contestată mai apoi de proprietarul Rompetrol.

CNVM a blocat în anul 2010 delistarea Rompetrol Rafinare, în preambulul ordonanţei specificându-se că retragerea acţiunilor ar fi condus la prejudicierea interesului statului, cu privire la dificultatea cu care evaluarea acţiunilor va putea fi făcută în lipsa listării pe o piaţă reglementată. Arbitrul pieţei a luat în vedere şi faptul că la acea dată nu se cunoşteau încă rezultatele unei majorări de capital aprobată la finalul lunii iunie din 2010 de acţionarii Rompetrol Rafinare, în valoare de 450 de milioane de lei, prin aport în numerar, pentru plata unei părţi din datoria către stat. Kazahii au dat statul în judecată şi au cerut deblocarea delistării Rompetrol de pe bursă, cerând instituţiei despăgubiri de 50 mil. dolari, însă recent au pierdut procesul. Operaţiunea de majorare a capitalului companiei a fost finalizată între timp, iar în urma acesteia kazahii nu au subscris, astfel că statul a ajuns să deţină o participaţie consistentă, de 44,69% din acţiunile Rompetrol. Compania este însă în continuare controlată de grupul KazMunaiGaz prin intermediul Rompetrol Group înregistrată în Olanda. Dacă Rompetrol s-ar fi delistat de pe bursă, statului i-ar fi fost mai greu să-şi valorifice participaţia semnificativă pe care a ajuns să o deţină fără voie în companie.

Statul se chinuie de doi ani să recupereze o datorie de circa 516 milioane de euro de la Rompetrol Rafinare, fără rezultat însă, în schimb procopsindu-se cu un pachet minoritar de 44,7% din acţiunile unei companii care a înregistrat printre cele mai mari pierderi din România în ultimii ani, respectiv Rompetrol Rafinare, care deţine rafinăria Petromidia.

În prezent, capitalizarea Rompetrol Rafinare este de 314 mil. euro, iar pachetul statului valorează 140 mil. euro, adică doar un sfert din suma pe care Ministerul Finanţelor ar fi trebuit s-o primească în septembrie 2010.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO