Burse - Fonduri mutuale

Cemacon Cluj aprobă contractarea unui credit în valoare maximă de 60 milioane lei

Cemacon Cluj aprobă contractarea unui credit în valoare...

Autor: Dan Grigore Ivan

05.09.2016, 17:08 369

Cemacon Cluj (CEON), producător de cărămidă, a aprobat contractarea unui credit în vederea refinanţării unei facilităţi de maximum 60 milioane lei, din care 55 milioane lei drept refinanţare, pe o perioadă de zece ani de la data semnării contractului, şi 5 milioane lei drept capital de lucru – pe o perioadă de un an. De asemenea, dobânda poate fi cu maximum trei puncte procentuale mai mare decât cea aplicabilă contractului de creditare încheiat cu BCR în martie 2015.

În primul semestru, Cemacon a înregistrat venituri din vânzări de 39,4 milioane lei, în creştere cu 13,22% faţă de S1/2015 şi un profit de 0,829 milioane lei, faţă de 11,6 milioane lei.

Compania are o capitalizare bursieră de 38,18 milioane lei, după ce în acest an s-au derulat un număr de 2.123 tranzacţii, cu o valoare cumulată de 2,899 milioane lei, ce au condus la o depreciere cu 1,47% a unei acţiuni CEON.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO