Burse - Fonduri mutuale

Bursa s-a molipsit de optimismul pieţelor europene, dar ramâne de văzut cât va ţine entuziasmul

Bursa s-a molipsit de optimismul pieţelor europene, dar ramâne de văzut cât va ţine entuziasmul

Autor: Monica Juganaru

10.09.2012, 00:02 406

Entuziasmul de pe bursele europene de la finalul săptămânii trecute a scos din amorţeală şi bursa de la Bucureşti, iar analiştii spun că atâta timp cât investitorii de pe pieţele internaţionale rămân optimişti, şi piaţa locală va profita de acest val de cumpărări.

"Fiind extrem de redusă, piaţa românească este inevitabil conectată la mişcările marilor pieţe europene, chiar şi în condiţiile în care capitalul străin are o prezenţă redusă la BVB. Sentimentul investitorilor de pe marile pieţe financiare este singurul element major care influenţează piaţa acţiunilor de la Bucureşti, fundamentele de ţară şi cele ale companiilor fiind secundare ca importanţă prin prisma impactului asupra cotaţiilor", a declarat şeful departamentului de cercetare pieţe de capital al BCR, Mihai Căruntu.

El consideră că decizia BCE de a cumpăra din piaţă obligaţiuni ale statelor cu probleme pentru a reduce costurile de finanţare ale acestora oferă confortul evitării unei panici pe termen scurt în legătură cu eventuala materializare a riscurilor de default, dar nu rezolvă problema de fond, şi anume că stocul de datorie nu se reduce şi că inevitabil va greva asupra creşterii economice pe termen mediu şi lung.

"Reducerea stocurilor de datorie guvernamentală afectează intensitatea activităţii economice şi va pune presiune pe profiturile companiilor din zona euro (dar şi SUA) în următorii ani, ceea ce ar trebui sa îndemne la prudenţă investitorii faţă de ideea că acţiunile ar fi ieftine la actualele cotaţii. Pe de altă parte, opţiunile BCE de a sprijini anumite economii europene din postura de creditor de ultimă instaţă sunt mai limitate decât în cazul FED", a afirmat Căruntu.

Întrebat dacă se aşteaptă la mişcări importante pe plan local în următoarea perioadă, el a afirmat că recenta emisiune de euroobligaţiuni a statului român a arătat că în pofida agitaţiei politice din ultimele luni, percepţia de risc de ţară nu s-a înrăutăţit.

"Pozitia de aşteptare adoptată de investitorii străini este principala cauză pentru care activele româneşti rămân evaluate la cotaţii care înseamnă discounturi substanţiale faţă de active similare chiar din Europa Centrală şi de Est. Spre exemplu, Petrom se tranzacţionează la un discount de 50% faţă de compania-mamă OMV (prin raportare la rezervele de ţiţei şi gaze ale celor două companii), doar parţial acest discount fiind explicat de lichiditatea şi vizibilitatea redusă a BVB şi de riscul valutar. Indicaţia că randamentele actuale ale dividendelor pe 2012 de peste 7% pentru cele mai importante companii de la BVB (Petrom şi FP) sau între 10% şi 20% estimate pentru Transgaz şi SIF-uri reprezintă un argument puternic că preţurile acţiunilor româneşti lichide ar fi interesante", a spus Căruntu.

Cu toate acestea însă, analistul BCR este de părere că o decizie de investiţie pe termen lung la BVB este strict conectată cu evaluările individuale ale investitorilor legate de absorbţia pe termen mediu a crizei datoriilor suverane. În acest context, profilul de risc de ţară al României ar trebui să se îmbunătăţească din 2013, odată cu creşterea predictibilităţii politicilior guvernamentale după trecerea anului electoral 2012, ceea ce ar trebui să susţină oricum o reducere a discounturilor de tranzacţionare faţă de active similare europene, a conchis Căruntu.

Bursa de la Bucureşti a închis sesiunea de vineri cu un avans de 1,65%, în linie cu bursele vest-europene, pe cel mai mare rulaj din ultimele şase săptămâni, de 74,38 mil. lei (16,6 mil. euro).

Acţiunile celor cinci SIF-uri şi titlurile Fondului Proprietatea au dus indicele BET-FI cu 1,97% peste nivelul de la finalul şedinţei precedente. Creşterea a fost determinată în principal de titlurile SIF Moldova, care au urcat cu 3,75%.

Indicele extins al Bursei, BET-XT, a crescut cu 2,21%. Indicele reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

În topul creşterilor au mai fost Erste, cu un avans de peste 6% şi Banca Transilvania (TLV), cu o creştere de 5%.

De urmărit astăzi

  • Acţiunile băncilor de pe bursă, în condiţiile evoluţiilor pozitive de pe pieţele externe. Decizia BCE privind achiziţia de titluri de stat de la bănci dă o nouă gură de oxigen băncilor. Totuşi, în cazul BRD se menţine presiunea la vânzare din partea SIF-urilor, în timp ce Banca Transilvania (TLV) este atentă la evoluţia situaţiei de la Oltchim, unde are o expunere semnificativă.

  • Acţiunile Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT), în contextul în care în următoarele două săptămâni se hotărăşte soarta combinatului chimic. Marţi, 18 septembrie, are loc licitaţia pentru privatizarea Oltchim, dar până atunci statul trebuie să găsească 40 de milioane de euro pentru a plăti salariile angajaţilor şi pentru a reporni producţia.

  • Titlurile SIF-urilor vor fi tot mai urmărite în perioada următoare, în condiţiile în care unii investitori acumulează pachete semnificative de acţiuni pentru a-şi întări poziţia, astfel încât să se poată lupta cu actualele conduceri la alegerile pentru consiliile de administraţie. La SIF Moldova, vineri au avut loc tranzacţii de 10 milioane de lei, cele mai mari din acest an.

  • Acţiunile Transgaz Mediaş (TGN), la care statul urmează să scoată la vânzare pe bursă în următoarea lună un pachet de 15% din acţiuni.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO