Burse - Fonduri mutuale

Bursă. Indicele principal BET a crescut în şapte din ultimele zece şedinţe, marcând un avans de peste 6%. Investitorii instituţionali au început să cumpere înainte să intre dividendele de la FP, Petrom şi Banca Transilvania.

Autor: Tibi Oprea

19.09.2023, 07:00 353

Bursa de Valori Bucureşti sfidează scăderile acţiunilor din Europa şi urcă la un nou maxim istoric. De ce şi cât mai ţin creşterile

 

 

Bursa de Valori Bucureşti a sfidat luni pieţele externe, care au fost în scădere puternică, şi a urcat cu 0,32%, la un nou maxim istoric de 14.178,7 puncte prin prisma indicelui principal BET pe fondul apro­pierii mai multor eveni­mente cu pri­vire la remunerarea investi­torilor, cel mai important fiind cel al Fondului Proprietatea, respectiv 9,3 mld. lei pe 29 sep­tembrie.

Cu alte cuvinte, sunt investitori care intră la cumpărare zilele acestea în anticiparea că o parte din dividende – de la FP, Petrom, Banca Transilvania şi care vor mai veni în toamnă – se vor întoarce la bursă în următoarele săptămâni şi vor susţine astfel un trend ascendent. „Totuşi, dacă pe pieţele externe predomină un sentiment negativ, e greu de crezut că BVB va rămâne imună“, atrage atenţia Alexandru Combei, director de investiţii al BRD Asset Management.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO