Burse - Fonduri mutuale

Acţiunile Iproeb Bistriţa, în creştere cu 16% după ce compania a anunţat că va obţine un ajutor de stat de maximum 48 milioane de lei

Acţiunile Iproeb Bistriţa, în creştere cu 16% după...

Autor: Eduard Ivanovici

14.09.2023, 00:00 769

Producătorul de cabluri electrice Iproeb Bistriţa (simbol bursier IPRU) afişa o creştere de 16,4% pe acţiuni în după-amiaza zilei de miercuri, 13 septembrie, pe fondul unor tranzacţii de 215.000 de lei.

Valoarea de piaţă a companiei urca astfel de la 76,4 milioane la 88,9 mil. lei, după un avans de 51% anul acesta, potrivit datelor BVB. Cu o zi înainte, societatea – unul dintre cei mai mari producători locali de cabluri şi conductoare electrice –  a informat piaţa de capital cu privire la decizia Ministerului Finanţelor privind acordarea unui ajutor de stat în valoare de maximum 48,2 milioane de lei, conform BVB.

„Societatea IPROEB S.A. Bistriţa anunţă acţionarii şi investitorii că a fost aprobat de Ministerul Finanţelor/ Direcţia Generală Ajutor de Stat, Acordul pentru finanţare nr. 520/11.09.2023, pentru proiectul «Schimbarea fundamentală a proceselor de fabricaţie a cablurilor în cadrul IPROEB S.A.» cu o valoare maximă de 48,2 mil. lei (conform H.G. nr. 807/2014) pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie”, se arată într-un raport de la Bursă.

Iproeb a avut un profit net de 5,74 milioane de lei în S1/2023, plus 18,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, şi afaceri de 87,93 milioane de lei, în urcare cu 10,3% an/an. Grupul este deţinut în proporţie de 58,82% de Electromontaj SA şi 16,85% de către Grupul DD din Constanţa.
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO