Bănci și Asigurări

Studiu UNSAR: Aproape jumătate dintre şoferii români consideră că riscul de a fi implicaţi într-un accident auto este foarte mare

Studiu UNSAR: Aproape jumătate dintre şoferii români...

Autor: Mircea Nica

29.01.2021, 00:00 97

Procentul şoferilor care consideră că riscul de a fi implicaţi într-un accident auto este mare şi foarte mare a ajuns la 49%, în timp ce procentul tinerilor de până în 35 de ani a urcat la 51%, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR), pe baza unei cercetări realizate de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES). 

„Deşi, în ultima perioadă, atenţia noastră a fost îndreptată cu precădere către pandemia COVID-19 şi efectele sale nefaste, siguranţa rutieră a rămas un punct nevralgic pentru întreaga noastră societate. Prin urmare, cu ajutorul unei noi campanii de informare, ne propunem să readucem în atenţia publicului larg avantajele conducerii preventive şi, implicit, nevoia de a-i proteja pe cei dragi în trafic“, a transmis Adrian Marin, preşedintele UNSAR. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO