România se află în continuare în primele 5 pieţe din regiunea Europei Centrale şi de Est, cu o pondere de peste 6% din valoarea primelor brute subscrise, în timp ce la nivelul regiunii Europei Centrale şi de Est a fost înregistrată o scădere de 3,8%.
Anul 2020 a fost atipic, iar asigurătorii din România s-au adaptat foarte bine la condiţiile actuale şi au făcut faţă provocărilor din 2020 atât cu produsele, care au fost regândite pentru noua realitate, cât şi cu digitalizarea serviciilor de asigurare, a spus Alexandru Ciuncan, director general al Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR), pentru ZF.
„Anul 2020 a fost atipic, un an în care toate industriile au fost nevoite să treacă prin transformări şi să-şi ajusteze planurile. Pe de altă parte, mai mult ca niciodată operatorii economici din piaţa asigurărilor au căutat să se adapteze, să identifice oportunităţi si noi direcţii de dezvoltare a businessului. În acest sens, contextul actual a adus o accelerare a digitalizării serviciilor de asigurare. Multe dintre procese s-au mutat in online, iar consumatorii pot desfăşura operaţiuni într-un mod simplificat, de la distanţă - achiziţie, reînnoire, notificare şi constatare a unei daune şi nu numai“, a spus Alexandru Ciuncan.