Bănci și Asigurări

Grupul bulgar Evrohold a preluat Asitrans

29.06.2007, 19:14 45

Grupul bulgar de firme Evrohold a achizitionat pachetul majoritar de actiuni al companiei de asigurari Asitrans Bucuresti si al societatii Asitrans Leasing, potrivit Bursei de Valori din Sofia. Comunicatul Evrohold nu precizeaza valoarea tranzactiei si nici cota din capitalul social al Asitrans preluata. Directorul general al Asitrans, Bogdan Stan, nu a dorit sa comenteze despre tranzactie. Anterior acestei achizitii, actionarii companiei Asitrans erau Uniunea Nationala a Transportatorilor Rutieri din Romania (UNTRR), cu 37,89%, Banca Romaneasca,cu 10,756% si Cristina Viorela Basgan,cu 17,65%. Restul actiunilor apartin mai multor persoane fizice si juridice. Preluarea va fi finalizata dupa ce Evrohold va primi avizul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA). "Dupa incheierea tranzactiei, Evrohold anticipeaza o crestere a veniturilor din prime subscrise de la 130 milioane de leva (66 mil. euro - n.r.) in 2007 la 180 milioane de leva (91 mil. euro - n.r.) in 2008", afirma bulgarii. Grupul Evrohold controleaza si compania de asigurari EuroIns si are ca tinta o cota de 3-5% din piata de profil a tarilor din zona Balcanilor. Asitrans a fost infiintata in anul 1994 si practica numai asigurari generale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO