Bănci și Asigurări

Erste a decis: Sergiu Manea, CEO al BCR, va conduce banca până în 2026

Erste a decis: Sergiu Manea, CEO al BCR, va conduce banca...

Autor: Claudia Medrega

07.02.2022, 00:07 1869

Sergiu Manea (49 de ani), care devenea în 2015 pre­şe­dinte executiv al BCR, fiind primul român pe care aus­triecii de la Erste au pariat să ducă banca înainte, a primit recent o prelungire a mandatului până în februarie 2026.

„Desemnarea membrilor Comitetului Executiv şi durata mandatelor acestora se stabilesc prin hotărâre a Consiliului de Supraveghere. Potrivit datelor înregistrate la Registrul Comerţului, mandatul lui Sergiu Manea, CEO BCR este activ până în februarie 2026“, a transmis BCR la solicitarea ZF.

Când Sergiu Manea a preluat conducerea BCR, ban­ca era lider al pieţei locale, având o cotă de piaţă de 15,8% în 2015. Între timp, cota de piaţă după active a coborât la 14,2% (în 2020). Totuşi, activele BCR s-au majorat din 2015 până în septembrie 2021 cu circa 35%. Creditele acordate de BCR au crescut cu 43,5%, la un sold de 46,6 mld. lei după 9 luni din 2021. BCR a fost pe profit în fiecare an din 2015 până în 2021.

Sergiu Manea i-a succedat în 2015 lui Tomas Spurny, care a fost timp de trei ani şi jumătate CEO al BCR.

Într-un deceniu de la câştigarea licitaţiei pentru pri­va­tizarea BCR, Andreas Treichl - CEO al Erste, a schim­bat patru preşedinţi exeutivi la BCR (Nicolae Dănilă, Manfred Wimmer, Dominic Bruynseels, Tomas Spurny), iar Sergiu Manea este al cincilea CEO.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO