Curtea de Apel Bucuresti a dat câştig de cauză BCR Banca pentru Locuinţe în conflictul cu Curtea de Conturi care acuza banca că a acceptat în mod ilegal minori şi vârstnici de peste 65 de ani în sistemul de economisire-creditare . Decizia de astăzi nu este însă definitivă.
Judecătorii Curţii au stabilit astfel că legislaţia actuală nu obligă la justificarea utilizării pentru domeniul locativ pe clientii care au economisit minimum 5 ani, iar creditarea în sistemul colectiv al economisirii-creditării este numai o opţiune a clientului, nu o obligativitate. Totodată, potrivit deciziei de astăzi a Curţii de Apel, persoanele fizice minore ori cele în vârsta de peste 65 de ani sunt eligibile să primească prima de stat.
„Vă asigurăm ca vom face, în continuare, tot posibilul pentru ca relaţia de bună colaborare în spiritul bunei-credinţe, manifestate până acum atât de clienţii nostri, cât şi de BCR Banca pentru Locuinţe să nu fie influenţată negativ de decizia Curţii de Conturi.