Bănci și Asigurări

Cresterea inflatiei accelereaza deprecierea

11.08.2000, 00:00 15



Banca Nationala a Romaniei (BNR) a stabilit un curs de schimb valabil pentru astazi de 22.233 lei, cu 71 de lei mai mult decat in urma cu o zi. De la inceputul anului si pana in prezent leul a pierdut in raport cu dolarul 21,79 %.

Desi pe piata valutara interbancara a fost ceva mai multa agitatie decat de obicei, aceasta dupa ce, potrivit dealerilor, s-a dat publicitatii rata inflatiei pe luna iulie, totusi atentia lor a fost indreptata spre piata monetara dobanzile au scazut mai accentuat. Aceasta evolutie a fost determinata de supralichiditatea existenta in piata ca urmare a intrarii a circa 4.000 de miliarde de lei din scadenta unor titluri de stat emise anterior.

Dobanzile la depozitele la o zi au deschis la 35/40% si pe fondul supralichiditatii din piata aceastea au inceput sa scada treptat. Astfel, s-a ajuns intr-o prima faza la 32/36%, apoi la 28/32% si la acest nivel piata a stat aproape toata ziua, practic pana la sfarsitul sedintei.

"Au fost foarte multi lei in piata. Ieri au fost scadente titluri de stat in valoare de peste 3.800 miliarde de lei si practic nu au iesit decat in jur de 722 miliarde de lei, bani aferente emisiunii de marti", a comentat un dealer. El a adaugat ca aceasta situatie se pare ca ii convine bancii centrale pentru ca nu a intervenit deloc. Pentru depozitele constituite pe o perioada de o saptamana dobanzile au stat in jur de 34/35%.

Pe piata valutara interbancara sedinta a inceput direct in crestere, in cotatii de 22.215/22.235 lei/dolar, si si-a mentinut toata ziua aceast trend. S-au atins pe rand cotatii de 22.220/22.230 lei/dolar, de 22.225/22.335 lei/dolar, pentru a inchide sedinta la 22.235/22.245 lei/dolar.

La casele de schimb operatorii au afisat un curs de 22.100-22.150 lei/dolar la cumparare, respectiv 22.200-22.250 lei/dolar la vanzare.

"aedinta a fost destul de calma, desi ne asteptam ca pe fondul cresterii de pe piata valutara interbancara sa fie ceva mai multa agitatie", a comentat un operator de la o casa de schimb valutar.

Pentru zilele urmatoare , dealerii nu prevad vreo schimbare in evolutia cursului, poate doar o diminuare a derpecierii zilnice.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO