Bănci și Asigurări

CertAsig a vândut asigurări de 11 mil. euro în primele nouă luni ale anului, plus 12% faţă de 2016

James Grindley, CEO-ul CertAsig

James Grindley, CEO-ul CertAsig

Autor: Cristina Bellu

29.11.2017, 12:02 200

Compania de asigurări CertAsig, deţinută de fondul de investiţii Royalton Partners şi axată exclusiv pe asigurările pentru companii, a realizat în primele nouă luni ale anului un volum de prime brute subscrise de 11 mil. euro, în creştere cu 12% faţă de perioada similară a anului trecut.

Potrivit raportului companiei poliţele de garanţii au adus prime brute subscrise de peste 3,5 euro, în creştere cu 36% faţă de anul trecut, asigurările maritime au generat 21% din primele totale ale instituţiei, poliţele de răspundere civilă au înregistrat o creştere de 40% faţă de 2016, în timp ce asigurările pe proprietăţi şi bunuri au generat 13% din totalul primelor, cu o creştere de 44% faţă de perioada similară a anului trecut.

În ceea ce priveşte segmentul  CAR şi asigurări tehnice, una dintre cele mai dificile clase de asigurări in România, acesta a reprezentat 11% din volumul primelor CertAsig în primele trei trimestre, compania menţinându-şi volumul de afaceri pe acest segment în ciuda scăderii globale a proiectelor de construcţii din România în acest an (cauzată in special de o încetinire a lucrărilor de infrastructură publică).

"Vedem 2017 ca pe un an cu un grad mai mare de maturizare pentru companii, care înţeleg tot mai bine faptul ca asigurarea potrivita poate avea multiple avantaje, pe langa protectia faţă de diverse riscuri, produsele de asigurari specializate pot ajuta companiile sa fie mai competitive “, explică James Grindley, CEO-ul CertAsig.

Principala piaţă a CertAsig este România, cu 65% din primele subscrise, urmată de Turcia cu 20% din prime şi bulgaria cu 15%.

În primele nouă luni compania a plătit daune totale în valoare de 2,8 milioane de euro.

La începutul acestui an, CertAsig a început să faca subscrieri în Cehia în baza reglementărilor Freedom of Services, deschizând un birou la Praga.

Cu birouri in Bucuresti, Constanta, Cluj, Suceava, o sucursala in Sofia (Bulgaria) si birouri in Istanbul (Turcia) si Praga (Cehia), CertAsig are o echipa de peste 90 de specialisti in asigurari.


 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO