Bănci și Asigurări

Cardif/BNP Paribas a venit pentru asigurari de credite

31.01.2007, 18:07 33

Compania de asigurari Cardif, divizie a BNP Paribas, se va axa exclusiv pe produse de asigurari de credite si intentioneaza ca in urmatorii cinci ani sa ajunga lider pe piata asigurarii creditelor de consum din Romania. Asigurarile de credite sunt cumparate de institutii financiare, pentru a acoperi diverse riscuri, cum ar fi cel de neplata.
"Modelul pe care-l vom aplica in Romania este acela business to business. Noi oferim atat servicii de protectie si de economisire, dar am decis sa intram pe piata romaneasca numai cu servicii de protectie, strategie pe care o aplicam in toate tarile in dezvoltare", a declarat Carmen Bahrim, director executiv Cardif Romania, companie ce a primit aprobarea de a opera pe piata din partea Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) in luna decembrie a anului trecut. Cardif este divizia internationala de asigurari a grupului financiar BNP Paribas, acesta avand alta companie de asigurari care activeaza pe piata franceza, BNP Paribas Assurance. Piata asigurarilor de credit a fost de 262 de milioane de lei (72,3 mil. euro) in 2005, principalii jucatori fiind BCR Asigurari, Asiban, Omniasig si Allianz-Tiriac.
Companiile Cardif ajung la break-even in maximum trei ani de prezenta pe piata. "Vrem sa devenim lideri pe asigurarea creditelor de consum, in conditiile in care in Cehia avem 70-80% din aceasta piata", a afirmat directorul executiv al companiei franceze de asigurari. Ea crede ca in Romania, Cardif va ajunge la nivelul Cardif Cehia in sapte ani. "Modelul meu este Cehia, care a ajuns la prime brute subscrise din asigurari de credite de consum in valoare de aproape 50 de milioane de euro dupa sapte ani de prezenta pe piata. Diferenta este ca in Cehia am intrat mult mai repede."
Cardif Romania are zece angajati, strategia firmei la nivel international fiind utilizarea resurselor regionale la nivel local. "Sunt echipe mici de specialisti. Lucram insa cu resursele regionale din Praga, Budapesta, Bratislava si Paris alocate pentru piata romaneasca".
Cardif este prezenta in 36 de tari si are 35 de milioane de clienti, urmand ca anul acesta sa-si extinda prezenta la 40-45 de tari.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO