Bănci și Asigurări

BNR a decis ca băncile să îşi majoreze rezervele de capital, în contextul creşterii riscurilor la nivel European. Florian Neagu, director în BNR: Decizia BNR a fost de a majora rezervele de capital pe care le constituie băncile pentru a le putea elibera dacă evoluţiile nefavorabile se manifestă

Florian Neagu, director adjunct în cadrul BNR: 
Avem la nivel european o creştere a riscurilor, iar pentru prima oară Comitetul European pentru Riscul Sistemic a emis o avertizare privind vulnerabilităţile din sistemul financiar al UE. Mesajul principal este că autorităţile competente sunt încurajate să folosească şi instrumente microprudenţiale şi macroprudenţiale pentru a pregăti sistemul financiar. O soluţie care a funcţionat în trecut a fost politica de dividende. Băncile va trebui să se asigure de la caz la caz că pot face faţă unor crize suprapuse.

Florian Neagu, director adjunct în cadrul BNR: Avem la nivel european o creştere a riscurilor, iar pentru prima oară Comitetul European pentru Riscul Sistemic a emis o avertizare privind vulnerabilităţile din sistemul financiar al UE. Mesajul principal este că autorităţile competente sunt încurajate să folosească şi instrumente microprudenţiale şi macroprudenţiale pentru a pregăti sistemul financiar. O soluţie care a funcţionat în trecut a fost politica de dividende. Băncile va trebui să se asigure de la caz la caz că pot face faţă unor crize suprapuse.

Autor: Mircea Nica

24.10.2022, 18:45 233

„Ne uităm la băncile cele mai importante din ţară, aşa-numitele bănci de importanţă sistemică pe care le protejăm suplimentar faţă de restul băncilor solicitându-le să ţină rezerve macroprudenţiale de capital exact pentru acest risc sistemic”, a explicat Florina Neagu.

Băncile trebuie să îşi majoreze rezervele de capital de la 0,5% la 1%, în urma deciziei luate de BNR săptămâna trecută, pentru a putea face faţă dacă situaţia economiei devine nefavorabilă, iar 9 bănci, care au fost declarate bănci de importanţă sistemică, va trebui să constituie rezerve suplimentare de la 0,5% până la 2%, a spus Florian Neagu, director adjunct în cadrul Direcţiei Stabilitate Financiară din BNR, în cadrul unei conferinţe pe teme financiare.

„În prezent, Autoritatea Bancară Europeană a construit un tablou de bord şi pentru prima oară avem toţi indicatorii pe verde. Concluzia pe care o tragem din această perspectivă comparativă europeană este că avem un sector bancar capitalizat adecvat cu capitalizare şi lichiditate suficientă pentru a continua finanţarea economiei, inclusiv în condiţiile acestea de incertitudine ridicată. Rata creditelor neperformante este indicatorul care a stat mult în roşu, iar acum este sub 3%. În economie, în continuare sunt condiţii prielnice şi acum este momentul de a construi rezerve pentru a face faţă posibilor evoluţii nefavorabile care în anul următor se vor manifesta la nivel internaţionalî, a explicat Florian Neagu.

El a completat că aceasta este o imagine care spune că acum este momentul să construim rezervele pentru a nu rata această fereastră de oportunitate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO