Bănci și Asigurări

30 de ani de sistem bancar în România. Adrian Vasilescu: Averea imobiliară a Băncii Naţionale a României

5 septembrie 2010. Se împlineau 130 de ani de când, la 5 septembrie 1880, Consiliul de Administraţie al BNR se întrunea în prima şedinţă din istoria băncii noastre centrale, instituţie fundamentală a ţării întemeiată prin lege la 29 aprilie 1880, dată ce marca naşterea celei de-a 16-a bănci centrale din lume. Şi se împlineau 20 de ani de când, la 4 septembrie 1990, fusese numită o nouă conducere a Băncii Naţionale (guvernator: Mugur Isărescu) al cărei mandat imperativ era să reformeze radical instituţia şi să-i redea anvergura de bancă centrală europeană.

Semnificaţia acelui moment aniversar, din septembrie 2010, poate fi înţeleasă numai în legătură cu cele patru etape distincte din istoria BNR. Si anume: 1) bancă centrală a ţării între 29 aprilie 1880 şi 31 decembrie 1946; 2) bancă de stat de la 1 ianuarie 1947, care îsi va pierde treptat rolul de bancă centrală pe măsură ce va primi   atribuţii privind creditarea economiei de stat conform planului naţional, până la 22 decembrie 1989; 3) un statut confuz şi nedefinit prin lege, după căderea planificării şi până la 3 septembrie 1990; 4) şi, din septembrie 1990, reformarea instituţiei în acord direct cu recâştigarea statutului de bancă centrală. Atunci, în septembrie 2010, s-a tras linie s-a evaluat drumul parcurs timp de 20 de ani.

Palatul Vechi, Lipscani


BANCA NAŢIONALĂ ŞI-A PREZENTAT CARTEA DE VIZITĂ

Suita manifestărilor ştiinţifice şi culturale aniversare - conferinţe pe teme monetare, seminarii de istorie bancară, colocvii, expoziţii, emisiuni filatelice şi numismatice - deschisă în aprilie cu o sesiune desfăşurată în Palatul Nou al BNR, şi-a avut punctul culminant la 5 septembrie 2010. La ceremonia din acea seară, de la Ateneul Român, încheiată cu un concert al Orchestrei Filarmonice “George Enescu”, instituţia şi-a  prezentat cartea de vizită. “În acest moment al istoriei sale - sublinia în discursul inaugural guvernatorul Isărescu - Banca Naţională a României are statura de bancă centrală a unui stat al Uniunii Europene. Este o instituţie membră a Sistemului European al Băncilor Centrale. Dacă ar fi să caut câteva cuvinte cheie, pentru a defini prin ce se caracterizează Banca Naţională a României, de fapt ce a însemnat de-a lungul timpului dar şi ce înseamnă astăzi, acestea sunt cu certitudine - o instituţie solidă, stabilă, credibilă, reformatoare şi dinamică”.

Simple cuvinte rostite la o aniversare? Cu siguranţă NU. Dovada este auditoriul venit să participe la aniversare. Venit din toată lumea. În sala Ateneului, împreună cu reprezentanţii de vârf ai autorităţilor statului român şi ai vieţii publice interne, se aflau Jean Claude Trichet, presedintele de atunci al Băncii Centrale Europene, guvernatori ai băncilor centrale si şefi de instituţii financiare de pe Mapamond. Cu certitudine, numai o bancă centrală solidă, stabilă, credibilă, reformatoare şi dinamică poate fi onorată, într-un moment aniversar, cu o participare atât de prestigioasă.

Sediul Agenţiei BNR, Piatra Neamţ, azi Muzeul de artă Eneolitică Cucuteni


O atare performanţă se dovedise a fi fost rezultatul unui efort susţinut timp de 20 de ani, din septembrie 1990 până în septembrie 2010, pe multiple planuri. Desigur, Banca Naţională, în 1990, avea o importantă moştenire istorică. În plan profesional, erau acumulările de spirit competitiv, de competenţă şi abnegaţie însumate an de an din 1881, când  instituţia a început efectiv să funcţioneze. Iar în alt plan, cel material, erau zidurile unor cetăţi vii, zestrea imobiliară, însumând clădiri de patrimoniu ce impresionau nu doar prin monumentalitatea şi robusteţea lor, ci şi printr-un subtil echilibru între masivitatea construcţiilor şi valoarea lor ca opere de arhitectură. Dar timpul în care Banca Naţională şi-a pierdut independenţa şi rolul de bancă centrală, între 1 ianuarie 1947 şi 3 septembrie 1990,  şi-a lăsat o puternică amprentă negativă cu privire la rostul său în viaţa ţării. O bună parte a zestrei profesionale “s-a tocit”, prin nefolosire, pentru că politica monetară murise iar capitalul uman era constrâns să acţioneze în limitele dictate prin planul de stat. Cât priveste zestrea imobiliară, inestimabilă, pentru că banca centrală, între  anii 1880 şi 1946, a adunat o avere impresionantă, în acest domeniu era un haos total. Asa cum am subliniat în celelelate analize cu privire la patrimoniul BNR, de o importanţă capitală este faptul că statul român - prin promisiunile făcute de Guvernul Petru Groza în 1946 şi, apoi, prin iniţiativele legislative datorate lui Maurer, în mandatul său de Prim-Ministru, secondat de marii jurişti Traian Ionascu şi Constantin Stănescu - sub imperativul nevoii stringente de împrumuturi din occident, cu girul FMI, nu s-a atins în plan juridic de dreptul de proprietate al Băncii Naţionale. Desi, faptic, a emis ordine de confiscare a unor proprietăţi ale BNR, care însă n-au avut efecte asupra întregului patrimoniu. Sau, în cele mai multe cazuri, a ocupat samavolnic, fără acte, Palatul Nou din Doamnei, Parcul cu Platani din Cotroceni şi numeroase alte proprietăţi.

Problema spinoasă era că, în atâţia ani de comunism, atât personalul BNR, cât şi conducătorii din această perioadă, nu au mai manifestat niciun fel de interes  faţă de drepturile de proprietate ale acestei instituţii seculare. Actele de proprietate, uitate în arhivă, în lăzi cu documente, nu mai prezentau interes. Cine să-şi închipuit, în acei ani, că vor mai fi de folos cândva? Dar simbolul Băncii Naţionale, Platul Vechi din Lipscani, de care nu s-a atins nimeni niciodată, a rămas viu în costiinţa instituţională.

 

PALATUL VECHI AL BNR ŞI ATENEUL ROMÂN SUNT DIN ACEEAŞI FAMILIE

Alegerea locului - Ateneului Român! - pentru desfăşurarea ceremoniei din 5 septembrie 2010, cu participarea unor înalţi oaspeţi din toată lumea, cuplată cu momentul muzical de excepţie oferit de Orchestra  Filarmonicii “George Enescu”, au ocazionat evocarea legăturii simbolice ce dăinuie, peste timp, între Regatul României, banca centrală a ţării, templul culturii care este Ateneul Român si geniul lui George Enescu, valori ce au ca numitor comun  anul 1881! Dovadă a binefacerilor ce pot fi determinate, în viaţa unei ţări şi a unui popor, de către acele momente luminoase în care istoria adună laolaltă oameni providenţiali, evenimente cardinale şi fapte cruciale.

La 10 mai 1881, România a devenit Regat. Şi tot  în 1881, Banca Naţională a României a început să funcţioneze efectiv ca instituţie fundamentală a tânărului stat român. De drept, Banca Naţională a fost întemeiată în primăvara anului 1880. Dar întregul an inaugural, până în decembrie 1880, avea să fie marcat de organizarea instituţiei, angajarea personalului, adoptarea strategiilor de bună funcţionare. Abia în 1881, Banca Naţională a României şi-a intrat în rol.

Tot atunci, în 1881, s-a născut în mintea întemeietorului de fapt al BNR, Eugeniu Carada, gândul construcţiei unei clădiri monumentale, cu adevărat reprezen­tative pentru o instituţie de acest rang. În acel an, Ministerul Finanţelor, în căutare de venituri pentru buget, a răspuns favorabil cererii BNR de a-i vinde hanul „Şerban Vodă”, pe care îl avea în proprietate împreună cu terenul. La 3 noiembrie 1881, era deja semnat contractul de vânzare cumpărare. Au urmat întocmirea planurilor, turnarea temeliei, construcţia. Supravegheată direct de Eugeniu Carada şi, în sfârşit, finalizarea lucrărilor în 1890.


Interioare ale Sucursalei Regionale Dolj, redecorate în spiritul arhitecturii sfârşitului de secol XIX


1881 este si anul în care s-a născut un geniu al muzicii: George Enescu. Având o dublă şansă: darul lui Dumnezeu de a fi fost înzestrat cu un talent extraordinar,  vocaţie de artist şi fericirea de a creşte şi de a se forma în România, într-o epocă dominată de eforturi pentru educaţie, instrucţie, creaţie şi deschidere către marile valori ale lumii. A fost şansa ce avea să-l proiecteze în patrimoniul universal.

România, devenind regat în 1881, avea nevoie şi de simboluri rezonante ale unui stat independent, în plină afirmare. Din acest motiv, li s-a conferit deplină susţinere planurilor unor clădiri monumentale, Banca Naţională fiind între cele dintâi instituţii care au pornit construcţia unui palat reprezentativ, menit să-i asigure eficienţă funcţională şi să dea expresie puternicei instituţii. Iar câştigător al concursului instituit în acest scop a fost proiectul arhitecţilor francezi Albert Galeron şi Cassien Bernard. 

Prin  Albert Galeron Banca Naţională avea să se înrudească, peste câţiva ani, cu Ateneul Român. La 31 martie 1886, prin Decret Regal, Societatea Ateneului Român a fost recunoscută ca persoană juridică. Iar la 21 iunie, în acelasi an, a fost cumpărat terenul pe care avea să fie construit Palatul Ateneului. Iar ca arhitect, care să proiecteze monumentul edificiu, a fost ales francezul Albert Galeron. Fapt cu adevărat reprezentativ pentru cele două edificii, Palatul Vechi al BNR şi Ateneul Român,  este calitatea excepţională a proiectelor de arhitectură. Dar şi un impresionant detaliu de performanţă privind acustica din cele două clădiri. Perfectă…prin armonia contrariilor. În sala Ateneului, acustica conservă o foarte bună audiţie. În Sala de Marmoră a Băncii Naţionale, unde iniţial fusese proiectată Sala Ghişeelor, perfecţiunea a fost asigurată să răspundă funcţiilor specifice acestei incinte. Acelasi arhitect, ce asigurase la Ateneul Român o calitate înaltă a acusticii, “a blocat” acustica la BNR, în Sala Ghişeelor, pentru ca datele bancare confidenţiale, discutate la un ghişeu, să nu poată fi auzite de persoanele aflate la ghişeele apropiate.

 

1 X 150 - ZESTREA IMOBILIARĂ A BNR

Vă propun un exerciţiu de aritmetică simplă. Să înmulţiţi 1(Palatul Vechi al BNR) cu 150 (numărul total de edificii construite de Banca Naţională între 1881 şi 1946) şi veţi obţine o avere imobiliară impresionantă. În 1990, însă, nimeni de la Banca Naţională nu cunoştea această sumă. Era o urgenţă ca suma să fie aflată. Cu toate detaliile de legalitate. De fapt, erau mai multe urgenţe: să fie găsite toate actele de proprietate, să fie analizate, clasificate, pentru a reface fondul de proprietate.

Nu întâmplător, în acei ani de început de nouă istorie, secretar general al BNR a fost numit un istoric. Cristian Păunescu, azi consilier al guvernatorului. El avea să facă echipă cu Brândusa Costache şi Nadia Manea, ambele cu doctorate în istorie, trecându-se rapid la organizarea arhivelor, la selecţionarea şi organizarea documentelor, pentru a se ordona o evidenţă exactă şi clară. Actele, pe măsură ce apăreau, erau analizate şi de echipele de jurişti, conduse mai întâi de Mihai Ionescu, apoi de Ianfred Silberstein şi, după un timp, de Alexandru Păunescu. A fost o muncă titanică, soldată cu rezultate excelente. Azi, Banca Naţională poate dovedi în orice clipă că drepturile sale seculare de proprietate sunt atestate de legi şi de acte originale.


Sucursala BNR Dolj - imagini din timpul execuţiei lucrărilor de restaurare a faţadelor


Cu actele pe masă, s-a trecut la analize detaliate, urmate de decizii adoptate în CA al BNR, privind organizarea, conservarea şi destinaţia fiecăruia dintre cele peste 150 de edificii. Concret: dintre activele confiscate, câte pot fi recuperate, potrivit legilor şi actelor, şi câte nu. Încă din 1991, după negocieri, au fost retrocedate Palatul Nou, de către Ministerul de Finanţe, şi Parcul cu Platani, de către Ministerul Tineretului şi Sportului, care au recunoscut dreptul de proprietate al BNR. Treptat, au fost retrocedate şi alte proprietăţi. Cele care au fost confiscate prin decizii ale autorităţilor comuniste nu au mai putut fi recuperate. Totodată, pe măsură ce Banca. Naţională a fost reorganizată şi, treptat, numărul sucursalelor şi agenţiilor s-a restrâns considerabil, BNR nu mai avea niciun temei să menţină sediile din judeţele în care nu mai avea filiale, asa că le-a cedat statului la schimb, primind în loc spaţii în zone în care avea nevoie.

Cercetările amănunţite, făcute de Banca Naţională, clarificările privind patrimoniul său istoric, nu au fost închise în sertare. Pe măsură ce descoperirile avansau, erau făcute publice. BNR a dezvoltat o politică deschisă şi intensivă de comunicare cu publicul, fie prin mass-media, fie prin acţiuni editoriale. Relevant este faptul că, după 1990, pe tema patrimoniului au fost editate un număr mare de cărţi de referinţă. Sabina Mariţiu şi Romeo Cârjan, doctori în istorie, componenţi ai echipei specializate în cercetări istorice din BNR, au regrupat rezultatele studiilor întreprinse, punând în lumină idei noi, bazate pe documente analizate în premieră privind Marile  Palate ale BNR. Arhitectul Gabriel Tureanu, cu o contribuţie esenţială la conservarea şi restaurarea celor trei Palate ale BNR din centrul Capitalei, la numeroase alte proiecte de revitalizare şi de îmbogăţire a patrimoniului instituţional, a realizat - împreună cu echipa de arhitecţi şi constructori pe care a coordonat-o în reabilitarea Palatului Chrissoveloni - o excelentă carte conţinând “notele de şantier”. Iar arhitecta Cristina Ţurlea a adunat, într-o carte scrisă cu talent, detalii relevante privind restaurarea Palatului Vechi, cu relevante detalii noi privind centrul financiar format în jurul Băncii Naţionale.

O notă aparte merită momentul Nicolae Noica. A fost ministru al Lucrărilor Publice, este inginer şi profesor, iar de doi ani conduce Biblioteca Academiei Române. Timp de peste 12 ani, într-o strânsă colaborare cu Banca Naţională, a publicat o serie de cărţi de referinţă despre construcţiile de la sfârsitul secolului al XIX-le-a şi din perioada interbelică, între care străluces edificiile ridicate de BNR.


Sediul Agenţiei BNR Turnu Severin, azi Episcopia Severinului şi Strehaiei


În anii comunismului, însăşi istoria ţării a fost deformată. Dacă vitejia şi cultul sacrificiului din vremea lui  Ştefan cel Mare, a lui Mircea cel Bătrân sau a luptelor de la Mărăşeşti erau preamărite, într-o încercare disperată  de a fi insuflate generaţiilor chemate să construiască societatea comunistă, în schimb se aşternea praful  peste marile modele de construcţie paşnică. De parcă înaintaşii noştri, într-o  întreagă istorie, n-ar fi făcut altceva decât să ducă războaie de apărare. Aşa se şi explică  de ce o strălucită perioadă din istoria ţării noastre, de la Unirea din 1859 şi până în apropierea Primului Război Mondial, când au fost turnate temeliile României moderne, apoi din anii interbelici, este prea puţin cunoscută astăzi. Iată de ce, studiile şi cercetările întreprinse sub egida BNR, prin dosare cu file îngălbenite şi albume cu vechi fotografii, ce scot la iveală  planuri, documente scrise şi imagini de epocă, reprezintă şi un demers educativ. Cu deosebire prin răspunsurile date la câteva întrebări:  1) Cum a fost posibil ca o ţară abia ieşită din feudalism să-şi ridice o infrastructură atât de dezvoltată? 2) Cine a finanţat toate aceste lucrări? 3) Cine le-a înfăptuit? 4) Cine a organizat construcţia lor? Un astfel de suflu afirmându-se cu deosebire în cadrul Băncii Naţionale a României. Prezentarea pe larg, pentru public, a edificiilor ridicate de BNR, reprezintă mult mai mult decât construcţii monumentale. Reprezintă, mai cu seamă, o semnificativă lecţie de istorie, fiindcă zidurile au amintiri, ele ne vorbesc astăzi despre cei care şi le-au imaginat, le-au finanţat şi au grăbit construcţia lor; despre arhitecţii, inginerii şi lucrătorii care au fost în stare să pună în ziduri sârguinţă şi pricepere; despre imensele acumulări de experienţă şi competenţă adunate timp de mulţi ani.

Clădirile edificare de BNR, în Bucureşti şi în teritoriu, sunt  monumente istorice, au  o valoare inclusă în patrimoniul naţional. Ceea ce a făcut şi face BNR – investiţii pentru ca spaţiile ce nu mai au funcţionalităţi bancare să fie folosite în scopuri ştiinţifice, culturale şi de comunicare, în concordanţă cu monumentalitatea lor – fac şi alte bănci centrale cu trecut istoric bogat, cu clădiri ridicate înainte de secolul XX, care nu mai răspund cerinţelor bancare prezente. Guvernatorul Isărescu  a relevat în repetate rânduri că o instituţie cu încărcătură istorică bogată poartă prin timp o povară, de fapt o obligaţie de a menţine sus ştacheta ridicată de înaintaşi. Banca noastră centrală poartă şi ea o astfel de povară. Şi iată că, la eforturile uriaşe  de a reda edificiilor pe care le are în proprietate strălucirea de altădată,  în concordanţă cu răspunderea în faţa istoriei, care s-au încheiat odată cu restaurarea sediilor de patrimoniu de la Craiova şi de la Constanţa, alte importante edificii pe care le-a cedat la schimb sau nu le-a putut recupera, fac azi mândria multor zone din Bucuresti sau din ţară. Sunt multe. Mă voi rezuma la Hotelul Triumf din Bucuresti, care a fost căminul Băncii Naţionale, la clădirile monumentale de la Piatra Neamţ şi  Turnul Severin, în care au funcţionat agenţiile locale. Şi, mai cu seamă, una dintre cele mai reprezentative clădiri ce s-au aflat în proprietatea BNR, Academia di România, din centrul Romei, ridicată pe cheltuiala băncii noastre centrale, după planurile arhitectului Petre Antonescu, şi donată statului. Aici, în prezent, sunt organizate evenimente culturale, lansări de carte, expoziţii, conferinţe.

Restaurarea edificiilor monumentale din patrimoniul BNR a scos la lumină, după un efort remarcabil, priceperea de a construi durabil şi monumental a generaţiei de specialişti în domeniu ce s-a format şi s-a afirmat pe pământ românesc la jumătatea veacului al XIX-lea, a fost, de fapt, un proces de anvergură, un proces extrem de complex, care a cerut foarte multă pricepere şi foarte multă răspundere; un proiect dificil şi important. Acum, Banca Naţională se află practic într-un moment istoric: finalizarea acestui proiect fără precedent în România. ­

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.