ZF 24

Cluburile Bamboo şi Barletto au fost închise de Garda Financiară

Cluburile Bamboo şi Barletto au fost închise pentru trei luni de Garda Financiară

Autor: Ovidiu Tempea

05.11.2012, 20:16 7607

Garda Financiară a anunţat luni că în urma unui control la trei cluburi din zona Lacul Tei a aplicat amenzi de 32.000 de lei şi a confiscat aproape 50.000 de lei, iar în cazul a două cluburi a dispus suspendarea activităţii.

Comisarii GF ar fi constatat că personalul nu utiliza casele de marcat electronice fiscale şi lipseau înregistrările obligatorii din documentele justificative contabile.

Surse din industria de profil au declarat pentru MEDIAFAX că este vorba de cluburile Bamboo şi Barletto (fostul Turabo Society), dar au precizat că activitatea ar putea fi reluată mult mai repede dacă proprietarii se adresează justiţiei şi contestă decizia Gărzii Financiare.

Fiscul ar fi constatat nereguli şi la un al treilea club, dar în acel caz s-au aplicat doar amenzi.

Reprezentanţii Gărzii Financiare nu au dorit să comenteze.

Clubul Bamboo este controlat de omul de afaceri italian Giosue Castellano.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO