Probabil ca am imbatranit. Nu dau ca sigura constatarea, pentru ca imi surprind convulsii de tinerete in locuri si in momente neasteptate. Sa-mi fie iertata ambiguitatea, nu ma gandesc la nimic de rusine. Senzatia de lehamite, de sastiseala imi vine insa de multe ori cand rasfoiesc ziarele ori revistele sau cand ma uit la televizor si ma simt bombardat nu de fapte, nu de actiune, ci de nume proprii care nu-mi spun nimic. Ar fi de presupus sa le stiu, daca as fi conectat la lumea in care traim. Ar trebui poate sa il cunosc macar din auzite de DJ nu stiu cum, sa fiu familiarizat cu duduile cu silicoane care sunt ba jurnaliste, ba vedete in showbiz, ba politiciene, ba - Doamne iarta-ma - procuroare ori politiste, ar trebui sa ma obisnuiesc cu parlamentari de profesie care se chinuie - intre doua-trei legi discutabile, sufocate de ordonante de urgenta - sa-i dizloce din top pe cei dinainte. Dar sa nu uit: la lista, oricum incompleta, se adauga ucigasi in serie, gainari de ultima mana, infractori prezumtivi, dar prezentati cu o insistenta acuzatoare si nu in ultimul rand cadavre celebre deja, desi nedescoperite. Ma consolasem de multa vreme cu ideea ca m-am nascut in tara lui Eminescu si mi-e dat sa traiesc in tara lui Caragiale. Dar nu e asa. Traiesc in plin Urmuz, degeaba as strange din pleoape, degeaba mi-as astupa urechile.
Nichita Stanescu, al carui apartament din strada Amzei devenise loc de pelerinaj pentru o puzderie de nechemati, obisnuia sa-i intampine pe intrusi cu o intrebare teatral inocenta, rostita cu o privire uimit-visatoare: “Buna ziua, spunea el dupa ce deschidea usa si se afla fata-n fata cu ipochimenul, e cineva?”,
Cate un ziartist exaltat, el insusi component al listei infinite a efemeridelor, mai scrie din cand in cand, in cate o cronica a marilor evenimente mondene, ca a fost prezenta toata lumea buna a Bucurestilor. Si afli cu placuta consternare ca “lumea buna”, in opinia sa, dar nu numai a sa, din pacate, se constituie din DJ infocati, fete siliconate de diverse profesii dar cu o singura ocupatie, parlamentari anonimi si anodini si chiar infractori nedovediti.
Intre timp, personalitati importante, oameni care chiar fac sarea si piperul acestui Pamant, se sterg in uitarea si indiferenta generala, dispar ca urmele pe zapada. Poate ca ar trebui sa fie un semnal de alarma, unul din multele, in aceste timpuri desucheate pe care le traversam. Dar cine sa-l traga? Si de ce?
Eu, cel putin, trecut demultisor dincolo de “Il mezzo del camin di nostra vita”, am ajuns sa-mi indrept atentia spre fapte si caractere, mai putin catre nume. Citesc ziarele, ma uit la televizor si am impresia ca parcurg o interminabila carte de telefon. Volumul acela, acum aproape inutil, pe care ni-l oferea gratuit societatea de telefoane si pe care multi si-l luau ca sa-si orneze biblioteca saraca.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
