În cazul în care crezi ceea ce spun cele mai multe cărţi care oferă tehnici de dezvoltare personală, articole de popularizare a psihologiei sau terapeuţi de show-uri de televiziune, probabil presupui că felul în care oamenii răspund evenimentelor semnificative din viaţă este destul de predictibil. Potrivit acestor „experţi”, cei mai mulţi dintre noi, sunt afectaţi de o anumită experienţă cam la fel – există un proces de doliu prin care trece fiecare, există o succesiune de evenimente când ne îndrăgostim, există un răspuns standard când ţi se dau papucii şi există moduri cât se poate de standard în care fiecare persoană reacţionează faţă de naşterea unui copil, lipsa de apreciere la serviciu, un volum de muncă greu de suportat, provocările creşterii adolescenţilor şi schimbările inevitabile care apar odată cu îmbătrânirea. Aceiaşi experţi recomandă încrezători paşi pe care îi putem face cu toţii pentru ca să ne recăpătăm echilibrul emoţional, să facem faţă unei greutăţi în viaţă sau în dragoste, să devenim mai mult (sau mai puţin) sensibili, să ne descurcăm cu aplomb în caz de anxietate, altfel spus să devenim tipul de oameni care ne-ar plăcea să fim.
Însă cei peste treizeci de ani pe care i-am petrecut în cercetare arată că aceste supoziţii de tip mărime universală sunt cu atât mai puţin valide în sfera emoţiei decât sunt în medicină. În aceasta din urmă, oamenii de ştiinţă au descoperit că ADN-ul unei persoane modelează felul în care aceasta va răspunde la medicamentele prescrise (între altele), anunţând o eră a medicinei prsonalizate, în care tratamentul pe care un pacient îl primeşte pentru o anumită boală va fi diferit de cel pe care îl primeşte un alt pacient pentru aceeaşi boală – dintr-un motiv fundamental, şi anume că genele a doi pacienţi nu sunt identice. (Un exemplu important în acest sens: doza de anticoagulant Warfarin pe care un pacient o poate lua în siguranţă cu scopul de a împiedica formarea unor cheaguri de sânge depinde de cât de repede genele pacientului metabolizează medicamentul). Când vine vorba despre felul în care oamenii răspund la ceea ce le scoate viaţa în cale şi despre modul cum îşi pot educa şi dezvolta capacitatea de a simţi bucuria, de a forma relaţii de dragoste, de a face faţă obstacolelor şi, în general, de a duce o viaţă plină de sens, recomandarea trebuie să fie la fel de personalizată. În acest caz, motivul nu este doar că ADN-urile noastre diferă – deşi sigur sunt diferite, iar ADN-ul cu siguranţă ne influenţează trăsăturile emoţionale –, ci că patternurile noastre de activitate cerebrală diferă. La fel cum medicina de mâine va fi modelată de descifrarea ADN-ului pacienţilor, tot aşa psihologia de astăzi poate fi modelată de înţelegerea patternurilor caracteristice activităţii creierului care stau la baza trăsăturilor emoţionale şi stărilor ce ne definesc pe ficare dintre noi.
În cursul carierei mele de cercetător în neuroştiinţă, am văzut mii de oameni cu experienţe de viaţă similare care răspund în moduri extrem de diferite la un acelaşi eveniment din viaţa lor. Unii sunt rezistenţi la stres, spre exemplu, în timp ce alţii se prăbuşesc emoţional. Aceştia din urmă devin anxioşi, depresivi sau incapabili să se descurce în condiţii potrivnice. Cei rezistenţi sunt cumva capabili nu doar să facă faţă, ci chiar să beneficieze de pe urma anumitor evenimente stresante şi să transforme adversitatea într-un avantaj. Aceasta este, pe scurt, enigma care mi-a impulsionat cercetarea. Am vrut să aflu ceea ce determină felul în care cineva reacţionează faţă de un divorţ, moartea unei persoane dragi, pierderea unui loc de muncă sau faţă de orice alt necaz, dar şi ceea ce determină modul în care oamenii reacţionează faţă de un triumf în carieră, faţă de cucerirea inimii adevăratei iubiri, în situaţia în care îşi dau seama că un prieten ar trece prin foc pentru ei, precum şi faţă de alte surse de fericire. De ce şi cum diferă atât de mult oamenii în răspunsurile lor emoţionale faţă de suişurile şi coborâşurile vieţii?
Răspunsul care a apărut în urma eforturilor pe care le-am depus este că oameni diferiţi au Stiluri Emoţionale diferite. Acestea sunt constelaţii de reacţii emoţionale şi răspunsuri de adaptare care diferă în natură, intensitate şi durată. Aşa cum fiecare persoană are amprente unice şi o faţă unică, fiecare dintre noi are un profil emoţional unic, care face atât de mult parte din cine suntem, încât cei care ne cunosc bine pot adesea să prevadă cum vom răspunde unei provocări emoţionale. Stilul meu Emoţional, spre exemplu, este destul de optimist şi voios, sunt dornic să fac faţă unor provocări, sunt rapid în recuperare de pe urma adversităţii, dar uneori sunt predispus la îngrijorare faţă de lucruri care sunt în afara controlului meu. (Mama mea, surprinsă de dispoziţia mea solară, obişnuia să îmi spună „băiat voios”). Stilul Emoţional este motivul pentru care o persoană îşi revine destul de repede după un divorţ dureros, în timp ce alta se împotmoleşte în autoînvinuire şi disperare. Este motivul pentru care un frate îşi revine în urma pierderii locului de muncă, în timp ce celălalt se simte bun de nimic ani de zile după aceea. Din aceeaşi cauză, un tată ridică din umeri atunci când un arbitru din Liga de Baseball pentru Juniori o opreşte aiurea pe fiica sa (clar, într-o poziţie corectă!) în baza a doua, în timp ce altul sare de pe scaun şi urlă la arbitru până i se învineţeşte faţa. Stilul Emoţional este motivul pentru care o prietenă este un adevărat izvor de consolare pentru cei din cercul ei de prieteni, în timp ce alta este mai puţin prezentă – emoţional şi literal – ori de câte ori prietenii sau familia ei au nevoie de compasiune şi sprijin. De aceea, unii pot citi limbajul trupului şi tonul vocii ca de pe un panou publicitar, în timp ce, pentru alţii, acest limbaj nonverbal este o limbă străină. Tot din acest motiv, unele persoane au acces la propriile stări de spirit, sentimente şi stări fizice, despre care alţii nici măcar nu îşi dau seama că sunt posibile.
Fiecare zi prezintă nenumărate oportunităţi de observare a Stilului Emoţional în acţiune. Am petrecut mult timp pe aerporturi, iar rar se întâmplă ca o călătorie să nu ofere şansa unei mici cercetări de teren. Aşa cum ştim cu toţii, par să existe mai multe căi ca orarul zborurilor să o ia razna decât numărul curselor care pleacă vineri seara de pe Aeroportul Internaţional O’Hare din Chicago: vreme rea, aşteptarea zborului cu care vine un echipaj de zbor a cărui legătură întârzie, probleme mecanice, lumini de avertisment pe bordul de navigaţie pe care nimeni nu le poate descifra, iar lista poate continua. Aşadar, am avut nenumărate oportunităţi să observ reacţia pasagerilor (dar şi pe a mea!) care, aşteptând plecarea, aud temutul anunţ că zborul a fost amânat cu o oră, cu două ore, până la noi ordine sau anulat. Poţi auzi oftatul colectiv. Dar dacă te vei uita cu atenţie la fiecare pasager în parte, vei vedea o varietate largă de reacţii emoţionale. Vei vedea studentul, în hanoracul său cu glugă, dând din cap în ritmul muzicii de la căştile din urechi, care abia îşi ridică privirea înainte să se piardă din nou în iPad-ul său. Vei vedea mama tânără călătorind singură cu un copil neastâmpărat, care bombăne „Oh, minunat”, după care îşi înhaţă copilul şi o apucă spre standurile cu mâncare. Vei vedea femeia care arată ca o corporatistă, în costumul croit pe măsură, care se duce glonţ la agentul de la poartă şi cere calm, dar ferm, să fie redirecţionată imediat oriunde altundeva în jungla asta, dar doar să fie dusă odată la întâlnirea ei! Vei vedea bărbatul cu părul grizonant şi costum făcut pe comandă care se îndreaptă ca o furtună spre agentă şi, suficient de tare ca toată lumea să audă, o întreabă dacă îşi dă seama cât de important este pentru el să ajungă la destinaţie, insistă să îl vadă pe superiorul ei şi – roşu la faţă de-acum – ţipă că situaţia este complet intolerabilă.
OK, sunt pregătit să cred că întârzierile sunt mai rele pentru unii decât pentru alţii. Să nu reuşeşti să ajungi la mama ta, aflată pe moarte, este, cu siguranţă, printre cele mai rele situaţii, iar pierderea unei afaceri care înseamnă supravieţuirea sau dispariţia firmei pe care a fondat-o bunicul tău este o situaţie cu mult mai rea decât ca un student să sosească acasă, în vacanţa de iarnă, cu o jumătate de zi mai târziu decât a plănuit. Dar tare bănuiesc că diferenţele în felul în care lumea reacţionează faţă de o întârziere exasperantă a unui zbor are mai puţin de a face cu circumstanţele externe şi mai mult cu Stilul lor Emoţional.
Existenţa Stilului Emoţional ridică o serie de întrebări adiacente. Cea mai evidentă este: când apare Stilul Emoţional pentru prima dată – la începtul maturităţii, când ne aşezăm în patternurile ce descriu oamenii care vom fi sau, aşa cum afirmă susţinătorii determinismului genetic, înainte de naştere? Oare, aceste patternuri de răspuns emoţional rămân constante şi stabile de-a lungul vieţilor noastre? O întrebare mai puţin evidentă, dar care a apărut în cursul cercetării mele, este dacă Stilul Emoţional influenţează sănătatea fizică. (Un motiv pentru a suspecta că o face este că persoanele care suferă de depresie clinică sunt mult mai predispuse la anumite afecţiuni fizice, ca atacul de cord şi astma decât persoanele care nu au făcut depresie). Poate că întrebările fundamentale sunt cum produce creierul diferitele Stiluri Emoţionale şi, oare, sunt ele scrise în reţelele neuronale sau există ceva ce putem să facem pentru a le schimba şi, prin urmare, să modificăm felul în care ne ocupăm de sau răspundem la plăcerile şi la vicisitudinile vieţii? Iar dacă suntem capabili să schimbăm cumva Stilurile noastre Emoţionale (în capitolul 11 voi sugera câteva metode pentru a face acest lucru), oare produce acest lucru schimbări măsurabile în creier?
Din volumul Creierul şi inteligenţa emoţională. Cum îţi influenţează tiparele lui unice felul în care gândeşti, simţi şi trăieşti şi cum le poţi schimba, de Dr. Richard J. Davidson şi Sharon Begley, în pregătire la Editura Litera, în seria de nonficţiune, coordonată de Andreea Stoica. Traducere din limba engleză de Valentin Vidu
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
