In ultimii ani, ba chiar in ultimele decenii, s-a vorbit foarte mult, nu stiu daca si in restul tarii, dar in Iasi cu siguranta, despre faptul ca orasul considerat capitala a Moldovei si, uneori, capitala culturala a Romaniei traieste mai mult din amintiri.
De altfel, chiar si un iesean ajuns ministru al Invatamantului, ma refer, fireste, la domnul Cristian Adomnitei, se posta, nu cu foarte multa vreme in urma, intr-o atitudine eminesciana, proslavind public trecutul cultural al orasului, dar ingrijorandu-se, la fel de public, fata de prezent, pe care il vedea sterp.
Am incercat, in jumatatea de an de cand exista aceasta rubrica, sa-l contrazic nu pe Cristian Adomnitei, caci domnia sa pare ca e destul de greu de contrazis, dar pe cei care sunt ancorati tocmai in acel trecut, mitizandu-l si nedand astfel nici o sansa unei viziuni obiective asupra lucrurilor care se intampla acum in cultura din aceasta parte a tarii. Si pentru ca sunt un iesean calator, adica unul ce poate fi intalnit mai usor in alte zone ale tarii, ba chiar ale Europei, decat in centrul orasului in care locuieste, n-am scris de prea multe ori despre evenimente culturale, intrucat, trebuie sa recunosc, pe acestea de obicei le ratam.
Am scris, in schimb, despre oameni. Astfel, ati putut citi aici despre artistul vizual Matei Bejenaru, despre poetul Emil Brumaru, despre eseistul si poetul Liviu Antonesei, despre prozatorul Serban Alexandru s.a.m.d. Si-as mai fi scris despre alti prozatori talentati si care deja au un nume cunoscut si in afara tarii, cum ar fi Dan Lungu, Florin Lazarescu sau Nichita Danilov, despre poetul si criticul Serban Axinte, despre criticii literari Doris Mironescu, Bogdan Cretu sau Antonio Patras, despre scenaristul Gabriel Andronache sau despre jurnalistul cultural George Onofrei. Iar lista, oricum, nu este in nici un caz epuizata. Dar ma opresc aici pentru a nu transforma textul intr-o dare de seama cu privire la lucrurile si oamenii despre care am sau as fi scris.
Un fel de prima concluzie se intrevede insa deja din ce ati putut citi mai sus: Iasiul are trecut, are poate si o pauza de receptare in trecutul mai recent, dar in mod cert aduce si in prezent o oferta culturala serioasa, concreta si datatoare de sperante. Nu stiu, bineinteles, ce poate insemna aceasta oferta de azi pentru viitor, dar am senzatia ca despre multi dintre oamenii pe care i-am pomenit, dar si despre multi dintre cei pe care n-am apucat sa-i amintesc aici se va scrie inca multa vreme de-acum inainte. Pentru ca realizarile lor sunt concrete si n-au cum sa fie trecute cu vederea. Iar in timp vor fi cu atat mai greu de trecut cu vederea.
O alta concluzie de pana acum, la care tin foarte mult, este ca in anii acestia, post-2000 sa spunem, se impune o tendinta pe care Iasiul, inclusiv cel administrativ, ar trebui sa o observe si de care ar trebui sa profite. Este vorba despre stoparea exodului spre Bucuresti. Asa cum am scris de cateva ori aici, aud tot mai multi artisti care, mizand pe globalizare si pe mijloacele tehnologice moderne, nici nu mai vor sa auda de parasirea Iasiului pentru Bucuresti, adica de ceea ce, in urma cu numai un deceniu, constituia inca o obsesie a mediului cultural iesean. Intr-o Europa ce mizeaza mult pe regiuni, pe comunitati, acest fenomen, si nu ezit deloc sa-l numesc asa, este mai mult decat pozitiv. Inseamna o sansa uriasa oferita tocmai comunitatii - iar singurul lucru de asteptat aici este ca si administratorii comunitatilor sa inteleaga ca pot sa castige la randu-le mizand pe mai sus mentionatul fenomen.
Sunt aproape convins ca, ajungand cu lectura pana la acest moment al articolului, va intrebati care sunt motivele ce ma "mana" spre asemenea concluzii acum. De fapt, nu e vorba de mai multe motive, ci de unul singur. Anume faptul ca e ultimul text pe care-l scriu pentru rubrica de fata. Ritmicitatea unei rubrici si deadlineurile aferente sunt destul de greu de respectat, mai ales atunci cand e vorba despre un "calator iesean", cum mi-am permis eu sa ma numesc intr-un paragraf anterior. Insa Iasii vor fi prezenti in continuare in Bucuresti si in pagina de fata, prin amabilitatea Ziarului de Duminica.
Alti colegi de-ai mei, ieseni la randu-le, vor continua sa scrie la aceasta rubrica - si sunt convins ca toate incercarile mele de concluzii vor fi consolidate prin textele lor. Intrucat, asa cum spuneam, extrem de imbucurator e faptul ca o viziune asupra Iasiului cultural nu poate fi epuizata nicidecum intr-o serie de texte saptamanale intinse pe o perioada de jumatate de an.
In ce ma priveste, imi mai ramane doar sa le multumesc atat gazdelor acestei rubrici, cat si dumneavoastra, cititorilor. Si sa sper ca, in timp, Iasiul va deveni tot mai vizibil nu doar in Bucuresti, dar si in restul Europei. Pentru ca vremea complexelor de orice tip a trecut, la fel cum s-au epuizat, la timpul lor, discutiile despre provincialism. Acum suntem mult mai interesati sa discutam despre ceea ce avem de facut ca romani, impreuna, pentru a arata ca nu suntem si nu meritam in nici un caz sa fim tratati ca provinciali ai Europei.
Nota redactiei: Incepand cu numarul urmator, rubrica aceasta va fi semnata, alternativ, de Bogdan Cretu si Antonio Patras.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
