Ziarul de Duminică

Trialoguri la ARCUB/ de Ziarul de duminică

Trialoguri la ARCUB/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

11.04.2014, 00:07 76

La 27 februarie, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, a dat startul unei noi serii de evenimente – Trialoguri la ARCUB, prezentate drept o nouă  provocare urbană, adresată tuturor bucureştenilor dornici de a savura un moment special alături de personalităţi marcante din peisajul cultural românesc, anunţă organizatorii. Astfel, de două ori pe lună, întotdeauna într-o zi de joi, de la ora 20.00, teme diverse din prezentul nostru cultural vor fi abordate din zeci de perspective.

Prima ediţie a Trialogurilor, la 27 februarie, l-a avut ca invitat special pe Mircea Cărtărescu, cel mai tradus scriitor român contemporan, multipremiat şi, în ultimii ani, unul dintre favoriţii la câştigarea premiului Nobel pentru literatură, potrivit caselor de pariuri internaţionale. Criticul literar şi scriitorul Marius Chivu, în calitate de moderator, l-a însoţit într-o incursiune în cele mai cunoscute scrieri ale acestuia, din cadrul căreia n-au cuvinte-cheie precum: dragoste, nostalgie, Levant, Beatles, fluture, mustaţă şi blugi. Atmosfera intimă a discuţiilor a fost completată de acordurile percuţionistului Zoli Toth.

Seria evenimentelor a continuat la 13 martie cu invitatul special Mircea Dinescu, alături de jurnalistul Matei Martin. Subiectul: femeia, pe care poetul a numit-o într-unul dintre versurile sale „icoană cu picioare lungi”. I-au însoţit pe cei doi acordurile muzicii lui Aylin.

Aseară, 10 aprilie, a avut loc o nouă întâlnire, cu Tiberiu Soare, dirijor principal al formaţiilor muzicale Radio şi dirijor al Operei Naţionale Bucureşti, alături de Valentina Sandu-Dediu, muzicolog, căreia în 2008 i-a fost înmânat Premiul Academiei de Stiinţe pentru întreaga activitate. Discuţiile au fost completate de recitalurile solo ale lui Florin Mitrea, unul dintre cei mai cunoscuţi violoncelişti ai momentului, remarcabil interpret de muzică de cameră, prezent pe scenele naţionale şi internaţionale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO